Prima pagină » Știri » Cum își face milioanele de euro deputatul PSD Sebastian Ghiță, omul care oficial nu are nicio afacere

Cum își face milioanele de euro deputatul PSD Sebastian Ghiță, omul care oficial nu are nicio afacere

Cum își face milioanele de euro deputatul PSD Sebastian Ghiță, omul care oficial nu are nicio afacere
Cum funcționează afacerile deputatului PSD Sebastian Ghiță.

Doar în 2013, firmele controlate de Ghiță au câștigat contracte de peste 14 milioane de euro exclusiv de la stat, conform Hotnews. Fondator al corporațiilor IT Asesoft și Teamnet, care s-au dezvoltat cu precădere datorită contractelor cu statul, indiferent de guvernare, Sebastian Ghiță s-a retras oficial din acționariatul lor în 2011, iar treptat la fel au procedat și rudele sale apropiate. O investigație Rise Project arată însă că după retragerea oficială a lui Ghiță, întreaga platformă Asesoft a ajuns controlată de un offshore înregistrat în Cipru, la Limassol, controlat însă tot de Sebastian Ghiță.

La vedere, corporația Asesoft este condusă de Cristian Anastasescu, cumnatul lui Sebastian Ghiță – soțul Adinei, sora Mădălinei Ghiță, soția deputatului. În spate, offshore-ul Minasee Holdings din Cipru a fost cedat de Sebastian Ghiță lui Sorin Adrian Chirilă, vărul soției sale, Mădălina.

La Teamnet, Ghiță și-a plasat foștii colegi de liceu Bogdan Padiu, Ion Ovidiu Trașcu și Radu Nedelcu, iar la restul firmelor pe care le controla înainte de a deveni deputat – 2K Telecom, XOR IT, Grupul GIR, pe prieteni sau apropiați. Firmele respective rulează între ele banii câștigați din contractele publice, după cum a arătat Rise Project – 9,7 milioane de lei între Asesoft, Teamnet și XOR IT, conform declarațiilor fiscale depuse la ANAF.

Firmele controlate prin intermediari de Sebastian Ghiță țintesc nu doar banii statului român, ci și cei europeni. Rise Project a arătat că Teamnet și Asesoft au vărsat în conturile firmei Insoft Development & Consulting 3,7 milioane de lei. Firma este specializată pe consultanță în proiecte finanțate din fonduri europene și are contracte cu multe instituții publice, precum consiliile județene Maramureș și Giurgiu, Ministerul Educației, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Radiodifuzunea Română. Cele mai importante contracte ale firmei finanțate de Sebastian Ghiță au fost cu serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne, fosta „Doi și-un sfert”, și cu Autoritatea de Management a POS Mediu, din Ministerul Mediului. În cel din urmă contract, instituția de stat a fost reprezentată de un fost salariat al Asesoft, a cărui soție încă lucrează în corporația controlată de Ghiță.

Prin intermediul unui fost asociat, Gabriel Anghel, poreclit „Ceață”, Sebastian Ghiță controlează și firma Glar Construct, implicată în cele mai bănoase afaceri cu deșeuri, precum decontaminarea navei Flaminia în portul Mangalia, refacerea batalului rafinăriei Lukoil din Ploiești (afacere subcontractată de la Euroconstruct, firmă de construcții apropiată de Elena Udrea și Dorin Cocoș pe vremea guvernării PDL) sau preluarea deșeurilor de la rafinăriile Lukoil și OMV Petrom.

Sebastian Ghiță își are interesele reprezentate și în rampele de gunoi din județul Prahova. Rise Project a arătat într-o investigație că rampele ecologice din Boldești Scăeni și Vălenii de Munte, județul Prahova, sunt incluse într-un program local de management al deșeurilor, pus la punct de Mircea Cosma, baronul PSD de Prahova. Rampa de la Boldești a fost realizată, în principal, cu fonduri private. În acest punct sunt aduse deșeurile industriale ale rafinăriilor din întreaga regiune, dar și reziduurile menajere din Ploiești și orașele vecine. Rampa de la Văleni aparține încă CJPh și este o anexă a celei de la Boldești.

În prezent, compania care gestionează sistemul integrat de management al deșeurilor în Prahova este Vitalia Servicii Pentru Mediu SRL, administrată de un fost secretar de stat în guvernul Năstase și parteneră de afaceri a firmei Glar Construct, firma deținută în acte de prietenul „Ceață” al lui Sebastian Ghiță. Ambele societăți au conexiuni cu Sebastian Ghiță, între ele existând plăți și încasări reciproce pe toată durata anului 2013.

Sebastian Ghiță este de asemenea bun prieten cu Vlad Cosma, deputat PSD și fiul baronului PSD de Prahova, Mircea Cosma, ambii urmăriți penal pentru luare de mită, în dosarul privind contractele cu firmele de asfaltare și construcții din Prahova, care erau abonate la contractele de la CJ Prahova. Firma Glar Construct a fost implicată în afaceri și tranzacții cu o firmă din dosarul respectiv, asociată cu Vlad Cosma, conform investigației Rise Project.

Autor

Citește și