Decizia instanței americane în cazul fiicei Regelui Mihai, acuzată de organizare de lupte de cocoși

Decizia instanței americane în cazul fiicei Regelui Mihai, acuzată de organizare de lupte de cocoși
Publicat: 23/10/2014, 09:43

„Îmi pare foarte rău că m-am implicat în această afacere”, a declarat Irina Walker în fața judecătorului federal, înainte de a fi pronunțată sentința.

„Nu am avut intenția de a încălca legea”, a adăugat ea.

Principesa și soțul său, John Walker, au pledat vinovat, în iulie, în dosarul privind participarea la o rețea de lupte de cocoși.

Soții Walkers au acceptat să vândă imobile și să plătească Guvernului 200.000 dolari.

Judecătorul le-a permis să efectueze călătorii internaționale în timpul perioadei de probă, deoarece Regele Mihai se confruntă cu probleme de sănătate și principesa ar dori să-l viziteze mai des.

Soții Walkers au fost arestați în august 2013, după ce autoritățile au anunțat că ei au organizat cel puțin zece lupte de cocoși în perioada aprilie 2012 – aprilie 2013 la ferma lor din Irrigon, la est de Portland.

Cocoșii aveau atașate cuțite de picioare, iar spectatorilor li se cereau bani pentru intrare și li se vindea mâncare și băutură, potrivit rechizitoriului.

Procurorii au afirmat că soții Walkers au impus spectatorilor o taxă de 20 de dolari pentru a vedea luptele de cocoși, iar numărul total de spectatori pe zi depășea 100.

Cuplul câștiga bani, de asemenea, din vânzările de alcool.
Irina Walker este cea de-a treia fiică a fostului rege al României, Mihai I.

Anna Primac, [email protected]

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Alegeri Prezidențiale 2024 | Surpriza cifrelor de la ora 10:00. Așa ceva nu s-a mai...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Cum a izbucnit cel mai scurt război din istorie. Conflictul sângeros a durat numai 38...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume