Boala limbii albastre pune în pericol zimbrii din Rezervația „Slivuț” de lângă Hațeg

Boala limbii albastre pune în pericol zimbrii din Rezervația „Slivuț de lângă Hațeg
Publicat: 23/10/2014, 13:59
„De două zile, un mascul, de un an și trei luni, prezintă modificări ale stării de sănătate: diaree, lipsa poftei de mâncare, deplasare greoaie. În momentul de față, animalul este tratat cu antibiotice și multivitamine și a fost izolat de restul zimbrilor. Spre deosebire de celelalte exemplare, unde boala limbii albastre a fost confirmată, acesta nu prezintă toate simptomele specifice, mai exact, nu îi curg ochii, nasul și nici nu salivează în exces. Există șanse să se fi imunizat. Dar în cazul în care animalul va muri, se vor recolta probe de organe care vor fi trimise la laborator în vederea stabilirii diagnosticului”, a spus Mihai Jula, directorul executiv al Direcției de Sănătate Veterinară și Siguranța Alimentelor (DSVSA) Hunedoara, citat de mesagerulhunedorean.ro.
Potrivit lui Jula, sănătatea celorlalți șapte zimbri din rezervație este discutabilă. Zimbrii nu consumă aceeași cantitate de furaje, ca înaintea apariției virusului limbii albastre.
Reprezentanții DSVSA s-au declarat rezervați cu privire la dispariția completă a bolii la zimbrii din Rezervație, pentru că perioada de incubație poate ajunge până la 80 de zile și poate reapărea pe neașteptate, precizează autoritățile.
Sursa citată precizează că rezervația rămâne închisă publicului larg, fiind declarată în mod oficial focar de infecție cu virusul limbii albastre.
Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora...
Harry și Meghan, pe drumuri diferite. Nu se mai ascund. Artificii la Casa Regală
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună