Cercetătorii au amplasat camere video în Parcul Național Kibale din Uganda și cred că cimpanzeii au fost insipirați în acțiunile lor chiar de oameni, care le-au invadat deseori habitatul, scrie BBC.
Furturile au fost făcute noaptea de către grupuri de câte opt cimpanzei. Printre aceștia s-au aflat și pui. Cimpanzeii furau mâncare chiar și ziua.
Animalele au manifestat semne de frică și stres, explică savanții. Pierderea mediului în care trăiesc reprezintă însă o amenințare mai mare pentru cimpanzei, în comparație cu prădătorii.
„Incursiunile cimpanzeilor la fermă sunt foarte periculoase, deoarece animalele riscă să fie ucise de oameni. Pe timp de noapte, cimpanzeii au considerat că riscul este mai redus. Mai exact, animalele sunt capabile să se adapteze la împrejurări”, a declarat Dr. Catherine Hobaiter, o expertă în analiza comportamentului cimpanzeilor.