DOSARUL HREBENCIUC. Sturdza își nota în agendă: Meeting Hrebe la Hilton. Promisiunile par serioase

DOSARUL HREBENCIUC. Sturdza își nota în agendă: Meeting Hrebe la Hilton. Promisiunile par serioase
Publicat: 24/10/2014, 00:11

Informațiile se regăsesc în referatul cu propunerea de arestare a lui Paltin Sturdza și Andrei Hrebenciuc, obținut de MEDIAFAX.

Potrivit procurorilor, prin intermediul deputatului Ioan Adam, Paltin Gheorghe Sturdza a obținut de la Tribunalul Covasna o hotărâre judecătorească în favorarea sa, prin care s-a dispus punerea în posesie a unei suprafețe de 43.227 de hectare de pădure în Bacău.

Cunoscând modul ilicit în care a obținut hotărârea judecătorească și greutățile ce urmau a fi avute pentru punerea în aplicare a hotărârii, Adam Ioan l-a convins pe inculpatul Sturdza că trebuie să apeleze la Daniel-Constantin Călugăr și Ioan-Gheorghe Varga, suspecți în cauză, pentru a reuși, cu sprijinul acestora, o urgentare a punerii în posesie și a eliberării titlului de proprietate și o vânzare cât mai rapidă a întregii suprafețe de teren forestier, chiar și la un preț de aproximativ cinci ori mai mic decât prețul real.

Având în vedere că mandatarii și promitenții cumpărători ai lui Sturdza, Călugăr și Varga, nu au reușit să-și îndeplinească obligațiile asumate prin promisiunea de vânzare cumpărare și prin contractul de mandat, în luna aprilie 2013, tot la inițiativa lui Ioan Adam Ioan, Sturdza a acceptat să încheie un nou antecontract de vânzare-cumpărare a aceleiași suprafețe de teren forestier cu inculpatul Dan Bengescu.

În data de 22 aprilie 2013, Sturdza și Bengescu au încheiat la notar o promisiune de vânzare cumpărare pentru suprafața de 43.277 ha dobândită prin decizia Tribunalului Covasna la prețul de 2500 euro/ha. Odată cu antecontractul s-a încheiat și un contract de mandat, prin care Bengescu se angaja să facă demersuri pentru întocmirea documentațiilor aferente terenurilor și efectuarea tuturor demersurilor necesare în vederea punerii în posesie, obținerii titlului de proprietate, intabulării dreptului de proprietate în Cartea Funciară și reprezentării lui Sturdza în fața autorităților locale, precum si a oricăror persoane fizice sau juridice, în acest scop.

Din examinarea agendei pe anul 2013, ridicată de la domiciliul lui Paltin Sturdza, rezultă că în data de 18 aprilie 2013, Paltin Gheorghe Sturdza a purtat o discuție cu Dan Bengescu, iar acesta din urmă s-a obligat să pună în posesie un lot în 35 de zile, dar a spus că vrea contract pe toată suprafața.

A doua zi, în data de 19 aprilie 2013, Paltin Gheorghe Sturdza s-a întâlnit cu Ioan Adam și Viorel Hrebenciuc la un hotel, în agenda fiind făcute următoarele notări: „Meeting Hrebe la Hilton. Promisiunile par serioase”.

Despre întâlnirea din ziua următoare, 20 aprilie 2013, de la un restaurant din Brașov, Sturdza a notat: „La Romantic cu Adamii și Mirela. Discutat strategii. Vom face contractul cu Bengescu”.

În data de 21 aprilie 2013, la un hotel din București, Sturdza s-a întâlnit din nou cu Viorel Hrebenciuc, notând „Vorbit cu Hrebe la hotel….OK, iar seara, la masă acasă cu Adamii cu Mirela discutat și redactat contract Bengescu”.

Înainte de expirarea termenului din 15 iunie 2013, în data de 13 iunie 2013, Paltin Sturdza a avut o întâlnire cu Viorel Hrebenciuc, Victor Prodan și Dan Bengescu, notându-și în agendă că s-a căzut la o înțelegere, făcându-se astfel referire la actul adițional cu urma să fie încheiat în data de 1 iulie 2013.

În data de 24 iunie 2013, pentru a stabili modalitatea concretă în care urma să fie răsplătit Viorel Hrebenciuc pentru intervențiile sale, Paltin Sturdza a avut o întâlnire în Brașov cu Viorel și Andrei Hrebenciuc. La respectiva întâlnire s-a stabilit încheierea unui contract cu o societate comercială care aparent nu are vreo legătură cu familia Hrebenciuc, notează procurorii.

La data de 1 iulie 2013, prin actul adițional autentificat, a dobândit calitatea de promitent cumpărător, alături de Bengescu, societatea Reședința Vârstnicilor, cu sediul în București.

Anchetatorii susțin că Andrei Hrebenciuc, în baza unei înțelegeri cu Dan Costin Bengescu, Viorel Hrebenciuc și cu avocații Victor Adrian Prodan și Nicolae Mergeani, ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Drăgoi, administrator al SC Reședința Vârstnicilor SRL, să încheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător, alături de Bengescu, pentru suprafața de 43.277 de hectare de teren forestier, dobândită prin decizia din 2012 a Tribunalului Covasna.

Prețul tranzacției a fost stabilit la 2.500 de euro pe hectar, acesta fiind de aproximativ trei ori mai mic decât valoarea de piață, „întrucât contractul masca, în cuprinsul său, și cumpărarea de influență de la autoritățile din județul Bacău”, a arătat DNA.

Procurorii au stabilit că SC Reședința Vârstnicilor SRL are ca asociat unic Majura Limited (cu sediu social în Cipru), persoană juridică cipriotă al cărei asociat real este Andrei Hrebenciuc.

Potrivit anchetatorilor, toate persoanele implicate, respectiv Andrei Hrebenciuc, Viorel Hrebenciuc, Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu și Ioan Adam, cunoșteau faptul că s-a stabilit un preț mult mai mic decât cel real, deoarece diferența de preț ce urma să fie obținută din vânzarea pădurii reprezenta folosul lui Viorel Hrebenciuc și al lui Dan Bengescu în schimbul exercitării de influențe față de funcționarii cu atribuții privind punerea în executare a deciziei din 2012 a Tribunalului Covasna.

Andrei Hrebenciuc și Paltin Sturdza au fost reținuți joi de procurorii DNA Brașov și aduși la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care va judeca propunerea de arestare pe numele celor doi.

Procurorii DNA Brașov au început urmărirea penală și față de Carmen Elisabeta Drăgoi și avocații Nicolae Mergeani și Victor Adrian Prodan, toți fiind acuzați de spălare de bani.

Dan Bengescu a fost deja arestat preventiv în acest dosar.

Pe de altă parte, în cazul deputaților Viorel Hrebenciuc și Ioan Adam, DNA a cerut aviz de la Camera Deputaților pentru arestarea lor.

Viorel Hrebenciuc a demisionat marți din Parlament.

Într-un alt dosar, care are legătură cu cel al retrocedărilor, Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru instigare la infracțiunea de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, trafic de influență, folosire a influenței în scopul obținerii de foloase necuvenite și cumpărare de influență. În acest al doilea dosar este urmărit penal și senatorul PSD Dan Șova, pentru trafic de influență.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un...
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
O adevărată „mină de aur”: 800 de tipuri de grâu ar putea salva lumea