Primarul Oprescu anunță unde va fi organizată parada de 1 Decembrie din București

Primarul Oprescu anunță unde va fi organizată parada de 1 Decembrie din București
Publicat: 24/10/2014, 14:13

„O să ținem (parada de 1 Decembrie – n.r.) în Piața Constituției, sau cel puțin așa am propus, ca să nu-i deranjăm pe cei care defilează. Toți factorii care suntem implicați am discutat în principiu încă din momentul în care am început lucrările la Arcul de Triumf – o vom ține în Piața Constituției. Nu știu dacă au mai apărut idei pe parcurs, dar cred că așa ar fi normal, să poată să se desfășoare actorii principali, respectiv Armata și celelalte instituții”, a spus primarul Sorin Oprescu.

Edilul Capitalei a precizat că în Piața Constituției va fi amenajată o zonă atât pentru public, cât și pentru oficialități.

Lucrările de consolidare, restaurare și conservare la Arcul de Triumf au început în acest an, termenul de finalizare a proiectului fiind martie 2015.

În ultimii ani, parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a avut loc pe Șoseaua Kiseleff, cu defilarea militarilor din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI și SPP, precum și a mijloacelor tehnice, pe sub Arcul de Triumf.

Arcul de Triumf este monument istoric de clasa A, ce comemorează victoria României în Primul Război Mondial. Proiectat de Petre Antonescu, monumentul a fost construit în perioada 1921-1922 și renovat în perioada 1935 – 1936.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Cea mai mare dezamăgire din viața lui Ilie Năstase. Are sufletul bucăți
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...