Prima pagină » Știri » Mesajul Patriarhului Ierusalimului pentru poporul român

Mesajul Patriarhului Ierusalimului pentru poporul român

Mesajul Patriarhului Ierusalimului pentru poporul român
Patriarhul Ierusalimului, Teofil al III-lea, sosit vineri la București în prima sa vizită în România, a transmis poporului român un mesaj de binecuvântare.

„Din Cetatea Sfântă a Ierusalimului aducem binecuvântări poporului român”, a spus Patriarhul Teofil al III-lea.

Înaltul ierarh ortodox și-a exprimat satisfacția pentru posibilitatea de a fi prezent „pe aceste meleaguri pe care sfinții au trăit și au binecuvântat poporul român”.

„Sunt tare bucuros că astăzi am reușit să aduc în fața dumneavoastră o părticică din cinstitul lemn al Sfintei Cruci, pe care Mântuitorul nostru s-a răstignit și a înviat, pentru că, după cum bine știți, popoarele creștin ortodoxe nu cunosc granițe. Ele sunt unite prin credința noastră creștin ortodoxă”, a adăugat patriarhul.

Totodată, el și-a exprimat satisfacția că-l va putea vizita pe președintele Traian Băsescu în România și i-a mulțumit șefului statului pentru vizita făcută la sediul Patriarhiei Ierusalimului.

În cuvântul de bun venit, mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a exprimat bucuria de a-l avea ca oaspete pe patriarhul Ierusalimului în anul în care românii l-au sărbătorit pe Sfântul Mucenic Constantin Brâncoveanu cu fiii săi, care a avut legături deosebite cu Patriarhia Ierusalimului.

Mitropolitul a menționat că, „pentru pelerinii români, Cetatea Sfântă a Ierusalimului și locurile sfinte au un loc aparte în suflet și ori de câte ori merg acolo vin cu sufletul plin de bucurie”.

Înaltul ierarh ortodox aduce la București un fragment din lemnul Sfintei Cruci încadrat într-o icoană a Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București, patriarhul a fost întâmpinat de o delegație a Bisericii Ortodoxe Române, în fruntea căreia s-a aflat mitropolitul Andrei.

Înalții oaspeți vor participa la o serie de manifestări organizate de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor cu prilejul pelerinajului anual la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, prăznuit la 27 octombrie, ale cărui Sfinte Moaște se păstrează în Catedrala patriarhală.

Autor

Citește și