Un șef al Google a doborât rercordul lui Felix Baumgartner pentru salt în cădere liberă de la cea mai mare altitudine

Un șef al Google a doborât rercordul lui Felix Baumgartner pentru salt în cădere liberă de la cea mai mare altitudine
Publicat: 25/10/2014, 15:49

Eustace s-a parașutat vineri din stratosferă, de la o altitudine de 41.425 de metri, și a doborât recordul stabilit de Baumgartner, care, pe 14 octombrie 2012 – chiar în ziua în care se celebrau 65 de ani de la primul zbor cu un avion supersonic, ce a fost pilotat de Chuck Yeager, în 1947 -, a sărit de la înălțimea de 39.014 metri.

Noul record a fost stabilit cu ajutorul echipei Stratospheric Explorer (StratEx) și al Paragon Space Development Corporation. Eustace a purtat un costum spațial presurizat conceput de compania ILC Dover (furnizorul de costume al NASA pentru echipele de astronauți de pe Stația Spațială Internațională) și o parașută, pentru a supraviețui căderii supersonice. El a fost urcat în stratosferă, de la aeroportul din Roswell, New Mexico, cu ajutorul unui sistem de baloane cu heliu, folosite la altitudine înaltă.

După ce s-a desprins de balonul care l-a purtat în stratosferă – urcarea durând aproximativ două ore și jumătate -, Eustace a petrecut circa 4 minute și jumătate în cădere liberă, înainte de a-și deschide parașuta, și a aterizat la aproximativ 100 de kilometri depărtare de aeroport, la 15 minute de la debutul saltului. Înainte de a-și deschide parașuta, parașutistul în vârstă de 57 de ani a atins în cădere liberă viteza maximă de 1.320 de kilometri pe oră.

Pilot și parașutist veteran, Alan Eustace a stabilit și recordul pentru Statele Unite de viteză în cădere liberă în timpul misiunii StratEx.

Eustace este al doilea om din lume care a depășit în cădere liberă viteza sunetului, după austriacul Felix Baumgarter.

Proiectul a fost realizat de echipa Paragon StratEx pentru a testa tehnologii de realizare a costumelor spațiale destinate unor misiuni variate, printre care se numără explorarea stratosferei, cercetarea supersonică, tehnicile de salvare de urgență pentru astronauți și zborurile comerciale.

„A fost uimitor”, a spus Eustace pentru The New York Times. „A fost frumos. Puteai vedea întunecimea spațiului și puteai vedea straturile atmosferei așa cum nu le-am mai văzut până acum”, a povestit Eustace după saltul său.

Alan Eustace este Senior Vice President al departamentul de cercetare (Knowledge) al companiei Google.

Saltul supersonic realizat de Eustace a fost o mare surpriză, proiectul fiind pregătit în secret, timp de trei ani, împreună cu Paragon Space Development Corp. și echipa sa.

Spre deosebire de saltul lui Alan Eustace, proiectul „Red Bull Stratos” – prin care Felix Baumgartner a stabilit recordul mondial, devenind prima persoană din lume care a depășit viteza sunetului, fără a se afla într-un avion – a fost extrem de mediatizat, săritura austriacului fiind transmisă în direct pe internet și posturi de televiziune.

Felix Baumgartner a urcat în stratosferă într-o capsulă presurizată, trasă de un balon uriaș cu heliu, după care a fost în cădere liberă timp de peste patru minute.

Anterior, recordul pentru saltul cu parașuta în cădere liberă era deținut, din 1960, de un fost colonel din aviația americană (US Air Force), Joe Kittinger, care, ajuns la limita spațiului cu ajutorul unui balon umflat cu heliu, a sărit în gol de la altitudinea de 31.333 de metri. De altfel, în 2012, Felix Baumgartner a primit indicații de la sol, în timpul ascensiunii și în timpul căderii sale, chiar de la cel al cărui record l-a depășit, Joe Kittinger.

Totuși, Baumgartner nu a depășit și un al doilea record deținut de Kittinger, care s-a aflat în cădere liberă timp de 4 minute și 36 de secunde. Felix Baumgartner s-a aflat în cădere liberă doar 4 minute și 19 secunde.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată