„Nu am făcut cel mai bun meci, dar felicitări Simonei, care a făcut un joc fantastic”, a scris Radwanska.
„A avut o prestație solidă încă de la început. Nu a făcut greșeli. Cred că totul i-a mers astăzi”, a declarat Agnieszka Radwanska, conform wtatennis.com.
Simona Halep (4 WTA) s-a calificat sâmbătă în finala Turneului Campioanelor de la Singapore, după ce a dispus cu scorul de 6-2, 6-2, la capătul a 67 minute de poloneza Agnieszka Radwanska (6 WTA), și o va întâlni în ultimul act pe americanca Serena Williams, liderul clasamentului mondial.
Halep nu avea un palmares pozitiv cu Agnieszka Radwanska, poloneza conducând întâlnirile directe cu 4-2 până la această semifinală.