Prima pagină » IT&C » Facebook are utilizatori cât populația Chinei. Reacția lui Zuckerberg

Facebook are utilizatori cât populația Chinei. Reacția lui Zuckerberg

Facebook are utilizatori cât populația Chinei. Reacția lui Zuckerberg
Profitul Facebook s-a dublat și a ajuns la un miliard de dolari. Numărul celor care se conectează cel puțin o dată pe lună la rețeaua de socializare a crescut cu 14%, la 1,35 miliarde de utilizatori. În comparație, China are o populație de 1,357 miliarde de locuitori.

Numărul celor care se conectează în fiecare zi la Facebook a crescut cu o cincime, la 864 milioane de utilizatori – mai mult decât populația Europei, estimată la 750 milioane de locuitori. La explozia de trafic a contribuit și numărul tot mai mare al celor care se conectează la rețeaua de socializare de pe dispozitive mobile.

„Ne dorim în continuare să fim la dispoziția comunității și să investim în interconectarea țărilor lumii, în următorii zece ani”, a declarat Mark Zuckerberg, fondatorul și directorul executiv al Facebook.

James Gellert, directorul executiv al furnizorului de servicii de analiză Rapid Ratings International, a declarat că Facebook a dovedit că este o companie puternică. „Se remarcă în privința profitabilității, a structurii costurilor și a managementului datoriilor. Facebook are rezerve cash sănătoase și realizează achiziții chibzuite, care încep să dea rezultate”, a spus Gellert.

Pe de altă parte, acțiunile Facebook au scăzut recent cu 9%, după ce David Wehner, directorul economic al companiei, a avertizat că, pe viitor, rețeaua socială va cheltui mai mulți bani.

„Anul 2015 va fi unul de investiții”, a declarat David Wehner. Investitorii sunt dezamăgiți că Facebook nu a depășit estimările de pe Wall Street. Rezultatele financiare ale rețelei sociale ar fi fost și mai modeste, dacă s-ar fi luat în calcul și pierderile WhatsApp, serviciul de mesagerie pe care Facebook l-a cumpărat cu 22 miliarde de dolari. WhatsApp a pierdut în T3 2014 circa 140 milioane de dolari, scrie telegraph.co.uk

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele