Prima pagină » Știri externe » Veste bună în ceea ce privește Ebola

Veste bună în ceea ce privește Ebola

Veste bună în ceea ce privește Ebola
Numărul cazurilor noi de Ebola a scăzut în Liberia, țara cel mai mult afectată de epidemie, dar nu se poate afirma deocamdată că epidemia e în regres, a anunțat miercuri Organizația Mondială a Sănătății (OMS), citată de AFP.

‘Numărul de cazuri noi scade’ în Liberia, a declarat doctorul Bruce Aylward, șeful serviciului de răspuns operativ al OMS, la o conferință de presă susținută la Geneva, adăugând că se teme ca ‘informația să nu fie greșit interpretată’ și să se creadă că ‘Ebola este sub control’ în această țară. OMS urmează să difuzeze miercuri seară un nou bilanț al epidemiei, menționând un număr total de cazuri de circa 13.700, a afirmat Aylward.

În Liberia, unde s-au înregistrat aproape jumătate din cazurile constatate și majoritatea celor circa 5.000 de morți din cauza epidemiei, Crucea Roșie, care ridică cadavrele din capitala Monrovia și din împrejurimi, a anunțat marți că a observat o scădere semnificativă a numărului de corpuri strânse de la începutul lunii, scrie Agerpres.

Doctorul Aylward consideră că mai mulți factori ar fi putut conduce la situația înregistrată în Liberia, printre care o mai bună informare a comunităților, care le-a făcut să își schimbe comportamentul, modificarea practicilor funerare, efortul de căutare a persoanelor ce au intrat în contact cu bolnavi.

Autor

Citește și