În ultima săptămână de campanie, PSD mizează pe arme puternice. După ce au folosit imaginea părintelui Arsenie Boca, împărțind iconițe cu sigla PSD, acum a venit și rândul unor artiști să îi închine ode lui Victor Ponta.
Actrița Florina Cercel, care, invitată în platoul Antena 3, l-a lăudat excesiv pe premier.
„Domnule Ponta, v-am cunoscut prima dată acum 16 ani când vă ocupați de tineretul pesedist, iar când am dat mâna cu dumneavoastră pentru prima dată m-am simțit brusc foarte bine. Fiind actriță, sunt senzitivă și simt aura oamenilor cu care intru în contact. Dumneavoastră faceți parte din acea categorie. Poate statura impresionant sportivă, poate privirea atât de inteligentă, poate zâmbetul atât de omenesc m-au făcut să fiu foarte atentă și să vă urmăresc evoluția de pe scena politică”, a spus actrița.
Florina Cercel a vorbit și despre proiectul USL, declarându-se dezamăgită de eșecul înregistrat.
„Ce s-a întâmplat ulterior m-a dezamăgit, dar nu din punctul dumneavoastră de vedere. Am întâlnit acum un prim-ministru energic, capabil, muncitor, deschis dialogului, un om care apreciază, respectă valorile culturii românești, valorile tradiționale ale acestui popor”, a mai spus ea.
În final, actrița a încheiat și mai puternic: „Ferice de mama care v-a născut”.