HALLOWEEN 2014. Google sărbătorește evenimentul printr-un Doodle interactiv. Semnificații și obiceiuri de Halloween

HALLOWEEN 2014. Google sărbătorește evenimentul printr-un Doodle interactiv. Semnificații și obiceiuri de Halloween
Publicat: 31/10/2014, 16:08
Actualizat: 09/01/2020, 03:53

HALLOWEEN 2014. Azi o bună parte a lumii sărbătorește Halloween-ul. România a preluat în ultimii ani această sărbătoare, văzută ca un prilej de carnaval, în special de către generațiile mai tinere. De asemenea, motorul de căutare Google și-a schimbat logoul cu unul interactiv. Motorul de căutare online Google și-a schimbat, vineri, logoul, afișând șase „doodle-uri” animate, pentru a marca sărbătoarea de Halloween. Potrivit publicației The Independent, Google sărbătorește anul acesta Halloween-ul cu un set de șase logouri animate speciale pe pagina sa de start. Una dintre aceste animații prezintă literele cuvântului „Google” care prind viață odată cu apariția Lunii pline, litera „O” transformându-se într-un vârcolac și speriindu-le pe celelalte.

O altă animație arată o vrăjitoare care învârte într-un cazan, unde aruncă niște ingrediente magice – lilieci, fantome și o mână uriașă.

Cei de la Google au facut și un material cu „haunted places” pe Google Maps. Astfel, tocmai ce au lansat imagini Street View din interiorul castelului Bran, special cu această ocazie. Imaginile pot fi văzute aici: http://goo.gl/maps/l02TS.

HALLOWEEN 2014. GOOGLE DOODLE. În momentul în care utilizatorul face click pe pagina de pornire, logoul se modifică, prezentând felinare din dovleci într-un decor autumnal, dar și o scenă dintr-un cimitir unde se pot vedea niște zombie.

O altă animație arată o fantomă care vânează un personaj într-un decor sumbru, dar este repede, la rândul ei, vânată de un cățel terrier.

Google a mai creat o scenă autumnală idilică, cu o sperietoare de ciori care zâmbește, cu un șoarece care îi iese din pălărie și două ciori care scriu cu ciocurile lor cuvântul „Google”.

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază — de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental — catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine, ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri?), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.

HALLOWEEN 2014. ISTORIC

Sărbătoarea pe care o cunoaștem sub numele de Halloween a fost influențată, de-a lungul secolelor, de numeroase culturi. În Imperiul Roman era Ziua Pomona, la celtici era festivalul Samhain, iar la creștini Sărbătoarea Tuturor Sfinților.

Istoricul Nicholas Rogers, care a cercetat originile Halloweenului, observă că în timp ce „unii folcloriști i-au detectat originile în sărbătoarea romană a Pomonei, zeița fructelor și semințelor, sau în festivalul morților denumit Parentalia, sărbătoarea este cel mai frecvent legată de festivalul celtic Samhain, scris inițial Samuin”. Numele provine din irlandeza veche și înseamnă „sfârșitul verii”.

Festivalul Samhain sărbătorește sfârșitul „jumătății luminoase” a anului și începutul „jumătății întunecate”, și este uneori considerat a fi „Anul Nou Celtic”.

Vechii celți credeau că granița dintre lumea aceasta și cea de dincolo se slăbește în ziua de Samhain, permițând spiritelor, bune sau rele, să o traverseze. Strămoșii familiei erau cinstiți și invitați acasă, în timp ce spiritele rele erau gonite. Se crede că nevoia de a îndepărta spiritele rele a dus la purtatul de costume și măști. Ei îndepărtau spiritele rele deghizându-se ei înșiși în spirit rău pentru a le evita. În Scoția, rolul spiritelor era jucat de tineri îmbrăcați în alb cu fețele mascate sau înnegrite. Samhain era o vreme când se făceau provizii de iarnă și se tăiau animalele pentru a păstra carnea peste iarnă. Focurile de tabără jucau și ele un rol în festivități. Toate celelalte focuri erau aprinse de la focul cel mare. Oasele animalelor tăiate erau și ele aruncate în foc.Uneori se aprindeau două focuri unul lângă altul, iar oamenii și animalele treceau printre ele ca ritual de purificare.

Următoarea influență a apărut o dată cu răspîndirea noii religii creștine în Europa. În anul 835, Biserica Romano-Catolică a transformat ziua de 1 noiembrie într-o sărbătoare creștină, care o celebrează toți sfinții.Aceasta era Sărbătoarea Tuturor Sfinților, sau Hallowmas, sau All Hallows.

Numele de „Halloween” și multe dintre tradițiile actuale provin din perioada veche engleză.

HALLOWEEN 2014. ORIGINEA NUMELUI

Termenul Halloween reprezintă o variantă scoțiană a denumirii All-Hallows-Even („evening”), adică noaptea dinainte de „All Hallows”. Până în secolul al XX-lea, ea era scrisă și „Hallowe’en”, eliminând „v”-ul și scurtând cuvântul. Deși sintagma All Hallows apare în engleza veche (ealra hālgena mæssedæg, „sărbătoarea tuturor sfinților”), conform Oxford English Dictionary (ediția a doua) de la Oxford University Press, All-Hallows-Even a fost atestat abia la 1556.

HALLOWEEN 2014. SIMBOLURI

Simbolurile și obiectele artizanale asociate Halloweenului s-au dezvoltat în timp. De exemplu, sculptarea de jack-o’-lantern provine din obiceiul de Ziua Tuturor Sfinților de modelare a unor felinare din napi pentru luminarea sufletelor din purgatoriu. Napul era folosit tradițional de Halloween în Irlanda și Scoția, dar imigranții veniți în America de Nord au folosit dovleacul indigen, care erau mai ușor accesibili și mai mari – fiind mai ușor de modelat decât napii. Tradiția americană de modelare a dovlecilor este atestată de la 1837 și a fost asociată inițial cu vremea recoltei, nefiind specifică Halloweenului decât spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

Imaginile de Halloween provin din multiple surse, inclusiv din obiceiurile naționale, operele literare de ficțiune gotică și horror (cum ar fi romanele Frankenstein și Dracula), și din filmele horror clasice (ca Frankenstein și Mumia). Printre primele lucrări despre Halloween se numără cele ale poetului scoțian John Mayne din 1780, care menționa farsele jucate la Halloween; What fearfu’ pranks ensue!, precum și supranaturalul asociat cu noaptea, Bogies (fantome), influențându-l pe Robert Burns, autorul poeziei Halloween din 1785. Elemente ale toamnei, cum ar fi dovlecii, cocenii de porumb și sperietorile de ciori sunt și ele omniprezente. Casele sunt și ele decorate cu aceste simboluri.

Printre alte imagini de Halloween se numără temele morții, răului și ocultului, sau monștrii legendari. Culorile tradiționale ale sărbătorii sunt negru și portocaliu.

HALLOWEEN 2014. COLINDATUL

UNICEF-ul are și el un cuvânt de spus în toată mișcarea Trick-or-Treat. În America de Nord, „Trick-or-Treat for UNICEF” a devenit o tradiție în perioada de Halloween. „Mișcarea” a început ca un eveniment local în anul 1950 într-o suburbie din orașul Philadelphia și s-a extins pe plan național până în 1952. În America este bine cunoscută „micuța cutie portocalie”. Pentru o perioadă de timp, cutiile se distribuiau în școli și astfel copiii care mergeau la „colindat” strângeau bani, împreună cu tradiționalele dulciuri, de la cei care voiau să doneze. UNICEF a dat drumul și la un trick-or-treat online, însoțit și de un bal mascat, tot virtual. Endorserul campaniei a fost Heidi Klum împreună cu familia ei.

Costumele de Halloween sunt tradițional modelate după figurile supranaturale, monștri, schelete, fantome, vrăjitoare și diavoli. De-a lungul timpului, printre costumele folosite apăreau și cele ale unor personaje fictive, celebrități la ordinea zilei și arhietipuri generice, cum ar fi prințesele sau luptătorii ninja.

Costumarea și colindatul cu ele era de actualitate în Scoția de Halloween la sfârșitul secolului al XIX-lea. Tradiția a pătruns și în Statele Unite la începutul secolului al XX-lea, atât în rândul adulților cât și în rândul copiilor. Primele costume de Halloween produse în masă au apărut în magazinele americane în anii 1930 când obiceiul de trick-or-treating devenea popular acolo, conform Wikipedia.

În ziua de 31 octombrie sau în preajma ei, adesea în vinerea și sâmbăta dinainte de Halloween, se țin adesea petreceri cu costume.

HALLOWEEN 2014. JOCURI ȘI ACTIVITĂȚI

Există mai multe jocuri asociate cu petrecerile de Halloween. Unul dintre ele se numește dunking sau apple bobbing, și constă în culegerea cu dinții a unor mere care plutesc într-un lighean sau într-un alt vas cu apă. O variantă a jocului implică așezarea în genunchi pe un scaun, ținerea unei furculițe între dinți și tentativa de a lăsa furculița să cadă într-un măr. Un alt joc frecvent implică agățarea cu funii a unor scone-uri învelite în sirop sau melasă; ele trebuie mâncate fără a folosi mâinile, activitate ce se soldează inevitabil cu mânjirea feței cu lichidul dulce și lipicios.

Unele jocuri tradiționale de Halloween sunt forme de divinație. O formă tradițională scoțiană de prevedere a viitorului soț al unei tinere fete este curățarea unui măr dintr-o singură tăietură, urmată de aruncarea cojii lungi peste umăr. Se crede că acea coajă va cădea în forma primei litere a numelui viitorului soț. Femeilor nemăritate li se spune că dacă stau într-o cameră întunecată și se uită în oglindă în noaptea de Halloween, vor vedea chipul viitorului soț. În schimb, dacă sunt sortite să moară înainte de cununie, va apărea un craniu. Obiceiul era destul de răspândit încât să apară pe felicitări de Halloween de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Un alt joc bazat pe superstiții și atestat prin anii 1900 implica coji de nucă. Oamenii scriau simboluri cu lapte pe hârtie albă. După uscare, hârtia era împăturită și introdusă în coji de nucă. Când coaja de nucă era încălzită, laptele devenea cafeniu și scrisul apărea pe ceea ce altfel ar fi părut a fi hârtie albă. Pentru a juca acest joc, simbolurile din hârtie se puneau pe o farfurie. Cineva intra, într-o cameră întunecată și își punea mâna pe o bucată de gheață, apoi o punea pe farfurie. Bilețelul se lipea apoi de mână. Printre simboluri se numărau: semnul dolarului pentru bogăție, nasturele pentru burlăcie, degetarul pentru tors, arcanul pentru sărăcie, bobul de orez pentru cununie, umbrela pentru călătorie, ceaunul pentru necazuri, trifoiul cu patru foi pentru noroc, moneda pentru bogăție, inelul pentru cununie rapidă și cheia pentru celebritate.

Spusul poveștilor cu fantome sau vizionarea de filme horror sunt și ele părți ale petrecerilor de Halloween. Adesea, în preajma sărbătorii, televiziunile difuzează episoadele ale serialelor și emisiuni speciale (de obicei pentru copii), iar unele filme horror sunt lansate special înainte de Halloween pentru a profita de atmosfera sărbătorii.

Atracțiile bântuite sunt locuri de divertisment special concepute pentru a speria vizitatorii; cele mai multe sunt dedicate sărbătorii de Halloween. Originile acestor locuri în care vizitatorii plăteau pentru a fi speriați sunt greu de stabilit, dar se crede că acestea au fost mai intâi folosite în scopul strângerii de fonduri de către Junior Chamber International (Jaycees). Acestea includ case bântuite, labirinturi de porumb și plimbări în vehicole decorate specific sărbătorii, iar nivelul de complexitate al decorațiilor a crescut odată cu industria Halloweenului. În Statele Unite, aceste parcuri de distracție cu specific Halloween produc aproximativ 300-500 de milioane de dolari în fiecare an și atrag aproape 400.000 clienți, cu toate că tendințele sugerează că vârful atins în acest domeniu a fost în 2005. Această creștere a interesului a dus la adoptarea mai multor efecte speciale foarte tehnice și a costumelor, comparabile cu cele din filmele de la Hollywood.

HALLOWEEN 2014. MÂNCĂRURI

Deoarece sărbătoarea cade în vremea recoltării merelor, merele glazurate sau caramelizate se numără printre mâncărurile tradiționale de Halloween. Acestea se obțin prin ungerea merelor întregi cu un sirop dulce lipicios, uneori se adaugă miez de nucă măcinată.

Într-o vreme, copiilor li se dădeau mere glazurate, dar practica a dispărut după ce au apărut zvonuri că unii oameni înfig ace sau lame de ras în merele date copiilor. Nu există dovezi ale unor astfel de incidente, deci se poate presupune că sunt cel mult rare și nu se soldează cu răniri grave. Totuși, mulți părinți au crezut că asemenea practici sunt frecvente din cauza mediatizării excesive. La maximul isteriei merelor, unele spitale au oferit radiografii ale sacilor de bomboane ale copiilor pentru a identifica vreo problemă. Practic toate acele puține evenimente de „otrăvire” a merelor erau de fapt cauzate chiar de părinții victimelor.

Un obicei ce persistă în Irlanda de astăzi este gătirea (sau mai adesea, achiziționarea) de barmbrack (în galiciană báirín breac), o prăjitură ușoară cu fructe, în care se introduc un inel, o monedă sau alte „farmece”. Se spune că cei care mănâncă un barmbrack cu inel își vor găsi dragostea în anul următor, tradiție similară cu cea a prăjiturii regelui la bobotează.

Mâncăruri asociate sărbătorii de HALLOWEEN:

Barmbrack (Irlanda)
Caramele (Marea Britanie)
Măr caramelizat/măr glazurat (Marea Britanie și Irlanda)
Porumb caramelizat
Colcannon (Irlanda)
Bomboane în formă de cranii, dovleci, lilieci, viermi, etc.
Dovleac, plăcintă de dovleac, pâine de dovleac
Semințe de dovleac prăjite
Porumb dulce prăjit
Prăjituri Soul.

HALLOWEEN 2014. HALLOWEENUL ÎN LUME

Fiind una dintre cele mai vechi sărbători din lume, Halloweenul este acum sărbătorit în foarte multe țări de pe glob, cele mai cunoscute fiind Irlanda, Statele Unite, Canada, Puerto Rico și Regatul Unit, iar ocazional în unele părți ale Australiei și Noua Zeelandă. În America de Nord și Canada își menține cel mai înalt nivel de popularitate. În fiecare an, 65% dintre americani își decorează casele și birourile pentru Halloween. Procentul este depășit doar de decorațiunile făcute cu ocazia Crăciunului. Halloweenul este sărbătoarea în care sunt vândute cele mai multe bomboane și este a doua sărbătoare după Crăciun ca volum al vânzărilor globale.

HALLOWEEN 2014. PERSPECTIVĂ RELIGIOASĂ

În America de Nord, atitudinea creștină față de Halloween este foarte variată. În Biserica Anglicană, unele dioceze au ales să sublinieze tradițiile creștine de Sărbătoarea Tuturor Sfinților, în timp ce Protestanții țin cont de sărbători ca Ziua Reformei, o zi de comemorare și rugăciuni pentru unitate. Preotul Gabriele Amorth, un exorcist numit de Vatican la Roma, a declarat:

În ultimii ani, Arhiepiscopia Romano-Catolică din Boston a organizat o Sărbătoare a Sfinților pentru Halloween. Multe dintre bisericile protestante contemporane văd Halloweenul ca un moment de distracție pentru copii, ba chiar organizează serbări în bisericile lor, iar copiii și părinții lor se pot costuma, juca jocuri și primesc bomboane.

În noiembrie 2009, Vaticanul a catalogat ziua de Halloween ca necreștină, declarând că este bazată pe un sinistru și periculos curent ocultist.

Multi creștini nu atribuie vreo semnificație negativă sărbătorii de Halloween, tratând-o ca pe un pretext pur laic pentru serbarea „ciudățeniilor imaginare” și pentru oferirea de bomboane. Festivitățile de Halloween sunt obișnuite în școlile parohiale romano-catolice din America de Nord și din Irlanda. De fapt, Biserica Romano-Catolică consideră că Halloween-ul ar avea o legatură cu creștinismul. Cei mai mulți creștini nu consideră că tradiția ar avea rădăcini satanice în origine sau practică și că nu reprezintă nicio amenințare pentru viața spirituală a copiilor: educarea despre moarte și mortalitatea, precum și despre obiceiurile strămoșilor celți fiind, de fapt, o lecție de viață valoroasă și o parte din patrimoniul enoriașilor lor. Festivitățile de Halloween sunt obișnuite în scolile parohiale romano-catolice din America de Nord și din Irlanda.

Alți creștini sunt îngrijorați de Halloween și resping sărbătoarea deoarece ei sunt convinși că trivializează (și celebrează) „ocultul” și ceea ce ei percep ca fiind rău. Un răspuns în rândul unor fundamentaliști în ultimii ani a fost utilizarea de Case ale Iadului (Hell Houses) sau pamflete tematice (cum ar și cele ale lui Jack T. Chick), care cred despre Halloween că ar fi o oportunitate pentru evanghelizare.Unii consideră Halloweenul ca fiind complet incompatibil cu credința creștină datorită originii sale păgâne de Festival al Morților.

Mulți se uită la istoricul Halloweenului și, bazați pe aceasta, recomandă sau nu, o anumită poziție față de ea. Uneori o astfel de analiză poate ajuta, dar nu se crede că are o contribuție decisivă în a lua o hotărâre justificată. Originea acestei sărbători poate fi plasată în ocultism și păgânism, iar grupările satanice, în unele regiuni, îi atașează o însemnătate deosebită.Vaticanul a condamnat sărbătoarea de Halloween, despre care susține că este „anticreștină”, fiind bazată pe un „curent subteran periculos al ocultismului”. Sfântul Scaun i-a avertizat pe părinți să nu-și lase copiii să se îmbrace în fantome și vampiri deoarece Halloweenul este o sărbătoare păgână a „terorii, a fricii și a morții”. Un ziar controlat de episcopii italieni, Avvenire, a cerut în 2009 boicotarea zilei de Halloween, despre care a spus că este „o celebrare a groazei și a macabrului” care ar putea să încurajeze „sectele (satanice) nemiloase și fără scrupule”. Mai multe biserici din Florida au protestat în octombrie 2010 față de decorarea unui parc cu motive specifice sărbătorii Halloween, acuzându-i pe organizatori că promovează imagini ale „crimei și torturii”.

„Părintele” modern al „bisericii lui Satan”, Anton Szandor LaVey, obișnuia să spună că Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic, alături de „Noaptea Walpurgică” sau Sabatul vrăjitoarelor, de pe 1 mai.

Alte religii, de asemenea, au păreri foarte diferite cu privire la Halloween. Adepții religiei Wicca simt că tradiția este jignitoare pentru „vrăjitoarele adevărate” pentru că se promovează caricaturi stereotipale ale „vrăjitoarelor malefhalloweenului”.

HALLOWEEN 2014. CONTESTAT ÎN ROMÂNIA

Episcopii catolici din România cred că Halloween-ul reprezintă o înclinație spre esoteric, are elemente care pot fi asociate cu satanismul și că evenimentul „pune cu totul în umbra sărbători catolice importante”.

Episcopii catolici din Iași fac o recomandare credincioșilor din municipiu. În urma sesiunii de primavară a Conferinței Episcopilor Catolici din România, desfășurată la Oradea, membrii clerului au discutat despre manifestările care au loc în preajma sărbătorii „Toți Sfinții” (1 noiembrie). Ierarhii afirmă că tot mai multe persoane participa la manifestările de Haloween și au propus inclusiv măsuri pentru a „contracara” această sărbătoare. Clerul remarcă această înclinație către „ezoteric”, asociind Halloween-ul cu fenomenul satanismului, mai ales că „pune cu totul în umbră două sărbători catolice importante” – „Toți Sfinții” (1 noiembrie) și „Pomenirea Tuturor Credincioșilor Raposați” (2 noiembrie)”.

HALLOWEEN 2014.Cele mai populare costume pentru copii în toată lumea

Filmul „Frozen” („Regatul de Gheață”), lansat de Disney la sfârșitul anului trecut, a avut un succes răsunător în rândul copiilor și părinților. La nivel mondial se preconizează că pe 31 Octombrie cele mai populare costume de Halloween vor fi chiar personajele principale ale filmului:Prințesa Elsa, sora sa Anna, și omul de zăpadă Olaf.

Cea mai mare asociație de retail din lume, NRF, anunța că aproape 2.5 milioane de copii vor să se costumeze în acest an într-un personaj din Frozen.

Pe locul 2 în preferințe, imediat după personajele din Frozen, se afla Țestoasele Ninja. Peste 1.8 milioane de copii din toată lumea vor să se costumeze de Halloween că Donatello, Rafael, Michelangelo sau Leonardo.

HALLOWEEN 2014.Cât scot părinții din buzunare pentru costume?

În medie, la nivel global, pe un costum de Halloween părinții vor scoate din buzunare echivalentul sumei de 275 ron.
În România, costurile părinților sunt mai mici, iar un costum de calitate poate ajunge la 220 ron. Un costum Prințesa Elsa pentru fetițe îi va costa pe părinți până la 180 ron.

Ce costume se vând cel mai bine în România?

Cele mai vândute costume în România sunt costumele de Prințese Disney: Elsa, Sofia, Alba ca Zăpadă, Rapunzel, Prințesa Merida, dar și costumele de Super Eroi: Batman, Spiderman și Superman fiind cele mai cerute.

Bebelușii au și ei partea lor de poveste. Retailerul de costume de Halloween și Carnaval pentru copii, Monica Ionescu de la Kidverse.ro, spune că a văzut o creștere semnificativă în vânzările de costume pentru bebeluși anul acesta: „Este un trend ascendent, iar cele mai populare costume pentru bebeluși anul acesta sunt cu tematica zoo, produsele cele mai vândute fiind costumele de iepusasi, șoricei, ursuleți sau tigrisori.”

În America, această sărbătoare a costumelor a luat proporții fascinante, ajungându-se la estimări de achiziții în valoare de 7,4 miliarde de dolari.

„Fiind o sărbătoare importată, în România nu există încă statistici pentru valoarea achizițiilor care se fac, dar cererea este în creștere de la un an la altul”, mai adăugă Monica.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani: A fost bolnav, dar nu dădea semne...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?