ALEGERI PREZIDENȚIALE 2014. A mai trecut o campanie electorală. Într-un fel, campania a semănat cu vremea din această toamnă. A fost o campanie gri, plină de noroi, cu averse de ură, prost gust și megalomanie. Ar fi prins bine o campanie curată, o campanie bazată pe respect, pe competiție onestă, pe prezentarea unui proiect pentru români și România. Indiferent de câștigător, dacă ar fi fost așa, probabil că ne-am fi trezit astăzi cu sentimentul că politica se poate face și altfel, am fi fost mai optimiști și nu ne-am fi simțit tradați, dezbinați sau alienați. Pentru că din păcate acesta cred că este sentimentul pe care îl încearcă deopotrivă cei care nu au votat și cei care au votat cu candidatul învins. Și pentru că suntem la momentul bilanțului cred că merită să amintesc de ce cred că a pierdut candidatul:
Varianta 1 – al dreptei
– pentru că… s-au luptat mai mult între ei decât cu candidatul stângii
– pentru că …”ghinion”…Klaus Iohannis
– pentru că …susținătorii Monicăi Macovei au vrut să o ajute, dar au reușit să o indepărteze de imaginea care a consacrat-o și pentru că au pus tunurile mai mult pe Iohannis
– pentru că …Elena Udrea …e prea bună pentru politică
– pentru că…prea mult Traian Băsescu
– pentru că …prea multe servicii și contraservicii
– pentru că …cei peste 50% dintre alegatorii care au stat acasă au fost derutați
– pentru că …deși au avut două candidate înscrise în competiție, femeile nu s-au simțit reprezentate
Varianta 2 – al stângii
– pentru că …Gabriela Firea și Dan Șova au fost purtători în campanie
– pentru că… Stadionul Național
– pentru că …Victor Ponta a felicitat jumătate dintre românii născuți în lunile octombrie și noiembrie
– pentru că …prea puține servicii și prea multe grupuri de interese
– pentru că …DNA
– pentru că …Viorel Hrebenciuc
– pentru că …începând cu părintele Arsenie Boca și terminând cu Florina Cercel puțini sunt cei care au scăpat fără să fi dat „like” paginii oficiale
– pentru că …cei peste 50% dintre alegatorii care au stat acasă nu au avut cu cine vota
– pentru că…deși stânga promovează egalitatea nu am avut nici un candidat femeie în ultimii 25 de ani
Varianta 3 – al celorlalți
– pentru că …deși a venit toamna, Meleșcanu nu știe dacă e mai bine să fii acoperit sau descoperit
– pentru că…CV Tudor nu mai e ce a fost și pentru că Funar ne-a mai dezvăluit un mister: piramidele au fost făcute de poporul primordial, de geto-daci, ați ghicit
– pentru că …deși îl cheamă William nu a făcut nici o Brânză
– pentru că …Dan Diaconescu, deși se vrea noul CVT, este mai slab decât free GIGI
– pentru că …Tăriceanu a stat mai mult pe fotoliul „antenelor” decât pe fotoliul din odaie
– pentru că…numele candidatului maghiar e prea lung…Zsolt Kelemen Szilagyi Hunor
Acum pentru că toate acestea s-au consumat, candidații nu mai pot repara nimic, pot însă învăța ceva pentru viitor.
Din fericire, tu mai poți schimba ceva. E vineri, campania s-a încheiat, tu mai ai două zile să te gândești. Indiferent de decizie, mergi la vot! Ai posibilitatea sa alegi un candidat sau posibilitatea să votezi în ALB.
MIROSLAV TAȘCU STAVRE este unul dintre challengerii „VREAU PREȘEDINTE”. Este lector la Universitatea din București, activist civic și are un mesaj pentru cei care, nemulțumiți de clasa politică, se feresc să participe activ la viața cetății: „Invitația mea e să vină la dezbatere, să se implice. Schimbarea nu va veni decât atunci când vom fi conștienți de puterea pe care o avem”.