Pentru ce NU am mers la vot în ultimii 10 ani

Nu m-am gândit niciodată ce mă împinge să mă duc la vot. Nu mi-am pus niciodată problema să nu mă duc la vot, indiferent că au fost alegeri prezidențiale, parlamentare sau locale. Nu m-am obosit niciodată să găsesc argumente pentru care să merg la vot, ci argumente pentru care să votez sau nu un candidat.

Am votat pentru prima oară în 2004 pentru că în 2000 nu împlinisem încă 18 ani și a trebuit să mă mulțumesc că îi convinsesem pe părinți să meargă și să voteze împotriva lui Corneliu Vadim Tudor. Chiar i-am însoțit la secția de votare. Așadar, în ultimii 10 ani am mers și am votat de fiecare dată.

Nu am mers la vot pentru că în perioada comunistă mi s-ar fi creat frustarea că nu îmi pot exprima părerea. Nici vorbă de așa ceva. La Revoluție avem doar 6 ani.

Nu am mers la vot pentru că la orele de Cultură civică dreptul la vot mi-ar fi fost prezentat subtil ca o obligație. Nu m-am simțit niciodată obligată să votez. Sau a fost cel mult o obligație față de mine însămi.

Nu m-am dus la vot pentru a anula votul unui mort sau unul dat în schimbul unei sticle de ulei, al câtorva mici sau a unei găleți. Am crezut tot timpul că votul meu e mai important de atât.

Nu am mers la vot pentru că m-a lovit în moalele capului vreo campanie de mobilizare. Astfel de inițiative pot cel mult să-mi întărească ideea de a merge la vot.

Nu am mers la vot ca să recompensez partidul care i-a mărit pensia mamei cu 33 de lei și alocația copilului cu 2 lei. Am considerat că votul nu trebuie să fie neapărat o răsplată pentru trecut, ci mai degrabă o dovadă de încredere pentru viitor.

Cred că am mers la vot din orgoliu. Din orgoliu că părerea mea contează. Am mers la vot pentru că am suficient respect de sine, încât să cred că sunt capabilă să iau o decizie și să aleg un candidat. Așa cum mi-am ales liceul, facultatea, momentul în care să am un copil. Cred că am mers la vot pentru că am curajul să-mi asum o decizie luată și să suport consecințele în cazul în care se dovedește greșită. Și nu de puține ori așa a fost. Dar faptul că am greșit nu m-a demobilizat. Dimpotrivă.

Am mers și astăzi la vot. Împreună cu copilul meu. Peste 5 ani îl voi lua din nou, iar peste alți 5, la fel. Mă aștept ca astfel să crească un om întreg, având sentimentul că părerea lui contează, că este capabil să ia o decizie și că are curajul să și-o asume.