UE: Alegerile din estul Ucrainei sunt un nou obstacol în procesul de pace

UE: Alegerile din estul Ucrainei sunt un nou obstacol în procesul de pace
Publicat: 03/11/2014, 02:14
Actualizat: 27/08/2017, 11:59

„Consider alegerile desfășurate astăzi drept un nou obstacol în procesul de pace din Ucraina”, a declarat noua șefă a diplomației europene, Federica Mogherini (foto), potrivit unui comunicat.

În opinia lui Mogherini, alegerile de duminică din estul Ucrainei „încalcă litera și spiritul” acordurilor încheiate în septembrie, la Minsk, între Kiev și separatiști.

Aceste acorduri prevăd organizarea unor alegeri la începutul lui decembrie, în conformitate cu legislația din Ucraina.

Mogherini a declarat că alegerile prevăzute prin acordurile de la Minsk constituie „o cale legitimă” de a desemna autoritățile locale în aceste regiuni din estul Ucrainei.

„Îndemn toate părțile să colaboreze în vederea organizării unor astfel de alegeri”, a adăugat ea.

Alegătorii din regiunile separatiste din estul Ucrainei au votat duminică pentru a-și alege președinții și Parlamentele, pe fondul intensificării confruntărilor, într-un scrutin susținut de Moscova, dar denunțat de occidentali.

Potrivit unui exit-poll anunțat de separatiști, alegerile prezidențiale din regiunea Donețk au fost câștigate de premierul în exercițiu, Aleksandr Zaharcenko, care ar fi obținut 81,3 la sută din voturi.

Rusia a anunțat ulterior că „respectă” rezultatele alegerilor legislative și prezidențiale din regiunile separatiste din estul Ucrainei.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Alegeri Prezidențiale 2024 | Cifrele de la ora 12:00. Județele care au aruncat în aer...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să...
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
LIVE TEXT Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Au votat peste două milioane...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Regele Charles, shimbări în Casa Regală. Prima vizată, Camilla
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Secțiile de votare din București pentru prezidențiale și referendum 2024: Cum vezi online lista și...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?