Oi dorește să finalizeze această tranzacție până la finele anului și vizează obținerea unei sume de șapte miliarde de euro pentru Portugal Telecom. Lista ofertanților este însă lungă și cuprinde entități precum CVC Capital Partners Ltd, Apax Partners LLP și Bain Capital Partners LLC. Acțiunile Altice au scăzut cu 1,4%, la 49,01 euro, la ultima ședință de tranzacționare pe bursa din Amsterdam. Acțiunile Oi au crescut cu 13% în data de 31 octombrie, fiind tranzacționate în Sao Paulo.
Acțiunile Portugal Telecom SGPS SA – care deține o mică parte din acțiunile Oi – au crescut cu 6%, la 1,39 euro pe bursa din Lisabona. Operatorul are o valoare de piață de 1,2 miliarde euro.
Portugal Telecom are o datorie pe termen scurt de 897 milioane euro. Oi și Portugal Telecom au stabilit în urmă cu un an să fuzioneze, devenind un operator cu peste 100 milioane de abonați, pregătit să rivalizeze cu Telefonic SA și America Movil SAB. În luna iulie, companiile au renegociat tranzacția și Portugal Telecom a obținut o mică parte din acțiunile entității rezultate, după ce partenerul din Lisabona s-a îndatorat masiv la Rioforte Investments SA, societate deținută de banca Espirito Santo. Oferta celor de la Altice nu include și datoria de la Rioforte, informează oficialii companiei.
Altice deține companiile Cabovisao și Oni în Portugalia și dorește să facă noi achiziții în Europa. În 2014, compania a fost de acord să cumpere operatorul francez telecom SFR cu suma de 23 miliarde dolari, pentru a-l alipi companiei lui Drahi, Numericable Group. Potrivit Bloomberg Billionaires Index, Patrick Drahi are o avere netă de 9,5 miliarde dolari.