„În turism, România poate vinde în străinătate sau ceva foarte cunoscut ca brand, sau ceva unic. Dracula îndeplinește amândouă condițiile”, a declarat agenției MEDIAFAX Alin Burcea, prezent la târgul internațional de turism care se desfășoară în această săptămână la Londra.
Burcea vrea să lanseze, în parteneriat cu o agenție britanică, un circuit Dracula care va fi promovat atât pe piața britanică, cât și în SUA, Asia și țările arabe.
„Am observat, din discuțiile pe care le-am avut cu oameni din diverse țări, că toată lumea știe de Dracula. Este cunoscut inclusiv în țările arabe și în Asia. Dacă vorbești, în schimb, de Eminescu, pe care noi îl considerăm unul dintre marii poeți ai lumii, n-a auzit nimeni și e cunoscut, în afara țării, doar la Chișinău”, a mai spus Alin Burcea.
El crede că dacă va fi exploatat eficient, mitul Dracula poate aduce în România sute de mii de turiști străini.
„Doar cu Dracula sau cu Delta putem atrage mulți turiști străini. Cum să vinzi litoralul românesc în străinătate? Putem concura cu Italia, Croația, Spania, Turcia sau Grecia? Putem concura cu muntele cu Austria? Am vorbit cu parteneri din Tunisia și Maroc și chiar și ei sunt interesați de un circuit Dracula în România”, a mai spus Burcea.
Paralela 45 este una dintre cele mai mari agenții de turism din România, alături de Perfect Tour, Christian Tour, Happy Tour și Eximtur.