CCR dezbate din nou articolul în baza căruia sunt judecați Iohannis și alți primari

CCR dezbate din nou articolul în baza căruia sunt judecați Iohannis și alți primari
Publicat: 04/11/2014, 15:44

Judecătorii CC au stabilit, în ședința de marți, repunerea pe rol a cauzei privind respectivul articol, întrucât este nevoie de dezbateri suplimentare.

Până la 9 decembrie, vor fi cerute informații suplimentare de la Curtea de Apel Constanța, unde a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, în procesul de incompatibilitate al primarului din Tuzla.

Astfel, CC va relua, la 9 decembrie, dezbaterile privind articolul de lege în baza căruia Agenția Națională de Integritate (ANI) i-a găsit incompatibili pe mai mulți aleși locali.

Este vorba despre articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, care prevede că aleșii locali sunt incompatibili dacă ocupă și funcții în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau sunt reprezentanți ai statului în adunările generale ale unor societăți comerciale de in teres național.

„Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu (…) funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003.

Articolul de lege a fost analizat în 7 octombrie de judecătorii constituționali, care au amânat atunci pronunțării unei soluții până la 3 noiembrie.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de primarul comunei constănțene Tuzla, Constantin Micu, în cazul căruia Agenția Națională de Integritate a întocmit un raport de incompatibilitate.

În iulie 2013, ANI arăta că 22 de aleși locali din județul Constanța s-au aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a exercitării simultane atât a funcției de primar sau viceprimar, cât și a calității de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în cadrul Adunării Generale a Acționarilor SC RAJA SA Constanța.

Printre aceștia a fost și Florin Constantin Micu, ANI susținând că primarul comunei Tuzla a fost în incompatibilitate în perioada 24 iulie 2008 – 29 iunie 2009.

Constantin Micu a contestat decizia la Curtea de Apel Constanța, care în 26 iunie i-a respins cererea de anulare a deciziei ANI, pe motiv că este neîntemeiată.

În baza aceluiași articol de lege a fost declarat incompatibil și candidatul la alegerile prezidențiale, Klaus Iohannis, primarul municipiului Sibiu.

În 24 aprilie 2013, Agenția Națională de Integritate anunța că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are și calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 și SC Piețe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câștigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestația acestuia la raportul de evaluare al ANI și a dispus anularea deciziei. Hotărârea a fost contestată de ANI la instanța supremă, care se va pronunța cu privire la admisibilitatea cererii în 18 noiembrie.

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, declara, în 24 octombrie, că în alte cauze care au obiect similar cu dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, magistrațiie așteaptă decizia Curții Consituționale din 4 noiembrie.

Judecătoarea Livia Stanciu mai spunea că, în varianta în care Curtea Constituțională admite excepția de neconstituționalitate, pronunțarea unei hotărâri înainte de acea dată poate să determine ulterior ca hotărârea aceea să fie revizuită.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Liceul în care un singur elev a luat examenul de Bacalaureat 2024
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Alianţa lui Viktor Orban şi-a ales preşedintele pentru noul grup din Parlamentul European. Cine preia...
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
S-a dat interzis pentru cei cu telefoane mobile. Toți românii trebuie să înțeleagă
Fără BAC la facultate. Lista universităților
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Cum învingeau oamenii căldura înainte de aerul condiționat? Foloseau ventilatoare de mână, mergeau la film...
×