Cine este cel mai admirat manager din România

Cine este cel mai admirat manager din România
Publicat: 04/11/2014, 16:52
Actualizat: 14/11/2014, 11:18

Nu-i mai știu pe toți pe nume, dar vreme de câțiva ani cunoșteam toți angajații, spune Iulian Stanciu în timpul vizitei pe care am făcut-o, înaintea interviului, în sediul eMAG aflat în imobilul Swan Park din Capitală. Dovadă că aproape la orice pas salută pe câte cineva, scrie Business Magazin

400 de oameni sunt angajați doar anul acesta, din cei peste 1.000 (între care sârbi, croați, urcraineni, bosniaci, unguri, bulgari, polonezi, tunisieni) care lucrează în birourile care ocupă două etaje și jumătate din clădire, și Stanciu spune că până la finalul anului va trebui să extindă spațiile cu încă jumătate de etaj. Cei 400 de noi oameni au fost recrutați pentru a susține evoluția eMAG, o companie pentru care previziunile referitoare la cifra de afaceri în curs se apropie de 300 de milioane de euro și care va ajunge anul viitor, conform lui Stanciu, la 500 de milioane de euro; „uite, asta e o cifră despre care nu am mai vorbit cu alți jurnaliști”.

Când ajune la miliard? „Destul de repede”, și râde. „Pare o realitate și simt că putem ajunge acolo. Cu toate cumpaniile, adunate, dar nu consolidate, ne apropiem anul acesta de un miliard de dolari”, spune, relaxat, antreprenorul, care pare a avea clar definit traseul pentru următorii ani. Fără să fie forfotă, în firmă se muncește asiduu. „Suntem mai dezinvolți, uneori sunt și skateri pe-aici, puteți vedea și oameni în pantaloni scurți. Sunt copiii care au venit în practică și au rămas”, spune Stanciu, care nu este adeptul stilului de management scorțos, poartă blugi și întreabă „dacă pentru poze e mai bine să-și pună sacoul”. Povestește că își încurajează colegii să meargă în zona amenajată pentru tenis de masă, că eMAG are o fundație care sprijină proiecte de educație și sportive („și eu am început să alerg de mai bine de un an, în weekend particip la maraton”), că mulți angajați vin pe bicicletă la serviciu și eMAG a amenajat vestiare și dușuri pentru ei. În niciun birou nu ia nimeni poziția drepți la apariția lui, iar unii îl salută în trecere; cineva îl îndeamnă să încerce ochelarii Oculus și, deși pare tentat, ezită și spune că nu are vreme. Cum arată o zi obișnuită de muncă? „Nicio zi nu e obișnuită”, spune zâmbind iar Stanciu și dă drept dovadă ziua anterioară, când a avut șase întâlniri, dintre care două în afara sediului.

Citește aici articolul integral în Business Magazin

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Data exactă la care vor fi virate tichetele sociale în luna octombrie. Banii intră direct...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Povestea incredibilă a femeii care s-a căsătorit cu ea însăși! Cum a sărbătorit un an...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...