Președintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a invitat la o primă analiză filialele PSD, primii chemați fiind cei care au obținut rezultate bune la alegeri. Aceștia s-au declarat nemulțumiți de rezultatul din Ardeal, Lia Olguța Vasilescu afirmând: „suntem foarte supărați pe Ardeal”.
„Noi suntem foarte supărați pe Ardeal că de fiecare dată noi câștigăm și Ardealul pierde. Cred că ar trebui să se întâmple ceva bun și acolo. Nu se pune problema de sancțiuni. Domnul Rus nu este deloc un bun organizator. Poate să fie un bun ministru, dar nu este un bun organizator pentru partid”, a spus Olguța Vasilescu la intrarea în sediul PSD.
Vicepreședinta PSD îi acuză pe cei din Ardeal că nu știu se se organizeze și că ea i-a atenționat pe liderii PSD despre slaba organizare din Transilvania.
„Cred că asta e problema lor, slaba organizare. Nu e important să ai președinte sau vicepreședinte organizatoric ministru sau nu știu ce altă funcție, trebuie să fie persoane care să știe cum se face munca organizatorică. Am mai propus și la Orăștie și în alte locuri să fim atenți la Ardeal, nu pentru că nu ar vrea rezultate, ci pentru că nu știu cum se obțin aceste rezultate”, a explicat vicepreședinta PSD de ce Victor Ponta a pierdut alegerile în această regiunie istorică. Ea a dat exemplul Olteniei, care s-a clasat mereu printre regiunile fruntașe la orice tip de alegeri.
„Nu știu să se organizeze pur și simplu. La mine în Craiova sunt 178 de secții de votare și sunt 178 de organizații cu minim 20 de membri. Ei știu în fiecare bloc cine votează cu PSD, cine votează cu alt partid, suntem foarte bine organizați, mă îndoiesc că ei în zona Ardealului fac același lucru. Și asta este dintotdeauna în zona Olteniei”, a subliniat Olguța Vasilescu.