Prima pagină » Știri » Moartea unei tinere de 23 de ani la Spitalul Județean Bacău, provocată de șocul toxico-septic

Moartea unei tinere de 23 de ani la Spitalul Județean Bacău, provocată de șocul toxico-septic

Moartea unei tinere de 23 de ani la Spitalul Județean Bacău, provocată de șocul toxico-septic
Moartea unei tinere de 23 de ani la Spitalul Județean Bacău, provocată de șocul toxico-septic

Serviciul de Medicină Legală (SML) Bacău a stabilit, în urma autopsiei, drept cauză a morții în cazul tinerei de 23 de ani, operată de medicii Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, șocul toxico-septic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților SJU Bacău, șocul septic a fost provocat de trei microbi „agresivi” depistați în organismul pacientei în urma operației de peritonită cu care a fost internată pe 20 octombrie în unitatea medicală băcăuană.

În aceste condiții, medicii susțin că i-au administrat antibiotice foarte puternice, însă organismul tinerei nu a răspuns tratamentului din cauza infecției generalizate.

„În momentul în care medicii i-au deschis abdomenul pacientei, acesta era plin de puroi verde. După ce tânăra a ieșit din operație, i-au fost prelevate probe și trimise la laboratorul de analize, constatându-se că infecția i-a fost provocată de trei microbi agresivi, care nu provin dintr-o infecție intraspitalicescă. Este foarte rar ca trei microbi să fie prezenți în organismul unui om în același timp, bacterii care, în final, i-au provocat acea infecție generalizată”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al SJU Bacău, Mirela Romaneț.

Reprezentanții SJU Bacău așteaptă acum și rezultate analizelor histopatologice ale medicilor legiști, care vor fi cele mai relevante în privința cauzei morții tinerei de 23 de ani.

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Bacău a declanșat, marți, o anchetă internă, după ce mama unei tinerei de 23 de ani a reclamat că fiica sa a murit în condiții suspecte în urma unei operații de peritonită. Tânăra a fost internată în stare gravă, în urmă cu două săptămâni, cu peritonită cauzată, cel mai probabil, de apendicită, după ce pacienta fusese internată și la o clinică din Iași, fără a fi însă operată. De altfel, medicii băcăuani susțin că, în momentul în care s-a intervenit chirurgical, abdomenul tinerei era plin de puroi, astfel încât prognosticul a fost unul rezervat. În acest sens, ar fi fost prevenită și mama tinerei care, însă, îi acuză pe medici de moartea fiicei sale.

„Acesta este un caz medico-legal și, în consecință, se așteptată ordonanța de la anchetatori pentru a fi efectuată autopsia și stabilirea cauzei decesului pacientei. Până atunci, la nivelul spitalului s-a declanșat o anchetă internă în acest caz”, a precizat, marți, purtătorul de cuvânt al SJU Bacău, Mirela Romaneț.

Mama tinerei de 23 de ani a făcut plângere la Parchet, în timp ce Colegiului Medicilor Bacău s-a autosesizat din oficiu în acest caz.

Citește și