Poarta lagărului de concentrare de la Dachau. Hoții au acționat când s-a efectuat schimbul de tură între paznicii obiectivului, care nu este dotat cu camere de supraveghere. Poliția are câteva piste și îi suspectează pe neo-naziști de comiterea furtului.
Municipalitatea din Fondi, Italia, oraș înfrățit cu Dachau, s-a oferit să înlocuiască poarta de fier. Populația de evrei din Germania s-a arătat indignată de furtul porții lagărului de concentrare. Circa 200.000 de oameni au fost închiși la Dachau între 1933 și 1945 și zeci de mii dintre aceștia au pierit în urma tratamentelor brutale ale regimului nazist.