Tânăr de 19 ani înjunghiat mortal în Arad după un conflict spontan

Tânăr de 19 ani înjunghiat mortal în Arad după un conflict spontan
Publicat: 10/11/2014, 19:57

Anchetatorii au stabilit că victima, în vârstă de 19 ani, mergea spre locul de muncă, împreună cu un prieten de 23 de ani. La un moment dat, cei doi au intrat în conflict cu un bărbat de 25 de ani și s-au luat la bătaie. Totul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o stradă din cartierul Aradul Nou.

„Din primele cercetări reiese că a fost vorba de un conflict spontan. Tânărul de 19 ani a fost înjunghiat cu un corp ascuțit, iar ulterior a decedat”, a declarat procurorul Dan Ursu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Câțiva martorii la incident au sunat la 112, iar victima a fost preluată de o ambulanță și a fost trasportată a Spitalul Clinic Județean de Urgență.

„Din păcate, victima a ajuns la spital decedată. Se pare că a murit din cauza hemoragiei puternice, rănile fiind în zona abdomonală și la un braț”, a declarat purtătorul de cuvânt al apitalului, Adrian Wiener. Și prietenul victimei a fost rănit, însă nu a necesitat internare.

Procurorii l-au reținut pe suspectul de 25 de ani, iar în noaptea de duminică spre luni judecătorii Tribunalului Arad au decis arestarea preventivă pentru 29 de zile. Bărbatul este acuzat de omor și loviri și alte violențe.

Procurorii audiază mai mulți martori, pentru a stabili de la ce a pornit conflictul, iar din primele informații reiese că părțile nu se cunoșteau.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...