Lee Joon-seok, în vârstă de 69 de ani, nu a fost condamnat la moarte, așa cum cerea parchetul în acest proces-maraton de cinci luni, în cursul căruia s-au prezentat la bară supraviețuitori care au depus mărturii înfiorătoare și copleșitoare împotriva ofițerului.
Dintre cei 476 de pasageri de pe Sewol, 304 au murit, 250 fiind elevi de la același liceu.
Căpitanul feribotului a părăsit în grabă nava, în timpul naufragiului, pe 16 aprilie, în lagul punctului situat în extremitatea sudică a peninsulei coreene, iar sute de persoane au rămas blocate pe vas.
În cursul dezbaterilor, căpitanul, a cărui fugă pe o navă de salvare a fost filmată, a declarat că „‘merită” pedeapsa capitală, dar a subliniat că nu a avut intenția să sacrifice viața pasagerilor.
„Eram prea panicat, eram incapabil să fac ceva”, a pledat el. „Nu am luat măsurile adecvate, ceea ce a condus la pierderea a numeroase vieți prețioase”, a mai spus el.