Prima pagină » Magazin » Oliver Stone face film despre scandalul NSA. Cine va juca rolul lui Edward Snowden

Oliver Stone face film despre scandalul NSA. Cine va juca rolul lui Edward Snowden

Actorul Joseph Gordon-Levitt va juca rolul fostului contractor NSA, Edward Snowden, într-un film despre scandalul NSA, în regia lui Oliver Stone.

Joseph Gordon-Levitt a acceptat imediat rolul în filmul bazat pe două cărți, care documentează efortul lui Edward Snowden de a demasca programul de supraveghere în masă demarat de NSA (Agenția Națională de Securitate americană).

Oliver Stone va demara producția filmului în luna ianuarie, la Munchen. Anunțul despre implicarea lui Joseph Gordon-Levitt în acest proiect coincide cu lansarea documentarului regizoarei Laura Poitras, „CitizenFour”, inspirat de acțiunile lui Snowden.

Edward Snowden a lucrat în serviciul de pază și sectorul tehnic al serviciului de spionaj american al CIA și NSA. Până în mai 2013 a lucrat ca agent secret în sistemul de administrație și consultare al firmei Booz Allen Hamilton. Prin funcția de colaborator tehnic deținută avea acces la informațiile strict secrete ale serviciului de spionaj american, între care se remarcă cele obținute prin programul agenției NSA PRISM, de supraveghere și spionare a rețelelor de internet. Încă din 2007 începe să considere că moralmente munca de spionaj generalizat pe care o desfășoară nu e în acord cu valorile personale, dar decide să nu treacă la dezvăluiri publice întrucât își pune speranțe într-o modificare de politică în materie de spionaj o dată cu câștigarea alegerilor prezidențiale de către Barack Obama, însă în 2013 e forțat să admită că speranțele au fost deșarte. Snowden i-a furnizat date secrete lui Glenn Greenwald, care era jurnalist la revista britanică „The Guardian” și care, fără a divulga sursa de informații, a publicat în 2013 datele de la Snowden. În cele din urmă, Edward Snowden a fost acuzat de înaltă trădare în SUA și a cerut azi politic în Rusia, pe care l-a obținut la data de 1 august 2013.

Joseph Leonard Gordon-Levitt este un actor american, care a jucat în filme precum „Latter Days”, „10 lucruri nu-mi plac la tine”, serialul „A treia planetă de la soare”, „Inception” și „Looper”.

Oliver Stone este un celebru regizor american, care a luptat în războiul din Vietnam. Acesta a devenit cunoscut pentru filme precum „Platoon” (1986), „Wall Street” (1987), „Duminică, pierzi sau câștigi” (1996), „JFK” (1991), „Persona Non Grata” (2003), „Alexander” (2004), „World Trade Center: Urmele supraviețuitorilor” (2006), „W.” (2008) și „Wall Street: Banii sunt făcuți să circule” (2010). 

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele