Washingtonul recunoaște: Am depășit LIMITA în acest război

Washingtonul recunoaște: Am depășit LIMITA în acest război
Publicat: 13/11/2014, 07:11
Actualizat: 13/04/2019, 04:47

„Statele Unite sunt mândre de rolul pe care îl joacă în respectarea, promovarea și apărarea drepturilor omului (…) atât pe teritoriul american, cât și în lume”, a dat asigurări consiliera juridică interimară a administrației americane, Mary McLeod, în fața celor zece membri ai Comitetului ONU împotriva Torturii.

„Dar, după atacurile din 11 septembrie, în mod regretabil, nu am respectat întotdeauna propriile noastre valori”, a recunoscut ea.

„Am depășit limita și ne asumăm responsabilitatea”, a adăugat Mary McLeod, citându-l pe președintele Barack Obama.

McLeod face parte dintr-o delegație de aproximativ 30 de funcționari de rang înalt americani veniți la Geneva pentru a răspunde timp de două zile întrebărilor Comitetului ONU împotriva Torturii, care examinează cazul Statelor Unite pentru prima oară din 2006.

După alegerea președintelui Barack Obama, Washingtonul a admis că „războiul împotriva terorii”, inițiat de fostul președinte George Bush, a condus la unele abuzuri.

„Admitem că nicio națiune nu este perfectă, inclusiv a noastră”, a spus Keith Harper, ambasadorul Statelor Unite la Consiliul Drepturilor Omului.

Membrii Comitetului au pus delegației americane întrebări privind modul în care Statele Unite acționează pentru a îndrepta aceste abuzuri, făcând presiuni asupra acesteia pentru a explica, în special, de ce închisoarea de la Guantanamo, unde numeroși deținuți sunt închiși fără a fi acuzați sau judecați, este deschisă în continuare și când Washingtonul ia în calcul să o închidă.

De asemenea, ei au pus întrebări despre condițiile de detenție ale deținuților și despre lipsa unor compensații pentru victimele abuzurilor comise de militari americani în închisoarea irakiană Abu Ghraib, la începutul anilor 2000.

În afară de abuzurile comise în timpul „războiului împotriva terorii”, membrii Comitetului s-au interesat de condițiile de detenție de care au parte imigranții ilegali, inclusiv cei minori, ce nu sunt infractori.

Violențele comise de polițiști împotriva minorităților au fost de asemenea denunțate, fiind adus în discuție cazul tânărului Michael Brown, în vârstă de 18 ani, ucis în august de un polițist la Fergusson, în Missouri.

Comitetul își va prezenta concluziile la 28 noiembrie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Aviația rusă anunță că desfășoară pentru prima dată în conflictul cu Ucraina avionul stealth de...
Criminalul din Brăila nu se mai poate STĂPÂNI! Anchetatorii sunt șocați de comportamentul lui. Ce...
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii nu ratează nicio ocazie să își arate dragostea...
Soțul Marinei, dentista ucisă în cabinet, rupe tăcerea! Ce mărturisire a făcut în plină anchetă
O fetiță de 3 ani a sunat la 112 și a spus că tatăl ei...
Cine este șoferul care a ucis un copil de 9 ani pe Șos. Gării Cățelu....
Actrița CELEBRĂ care a murit SUBIT la 32 de ani. Abia acum ies la iveală...
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul din Pantelimon, în care un băiat de 9 ani a...
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Aur pentru David Popovici la Jocurile Olimpice de la Paris 2024
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Noi imagini cu Dacia Bigster. Noul SUV de la Dacia va decima concurența - GALERIE...
David Popovici e campion olimpic la 200 metri liber şi aduce prima medalie pentru România...
MOTIVUL SECRET pentru care METEOROLOGII nu fac PREDICȚII precise
Statul cere banii de la români. Obligația, trecută direct în lege. Poliția intervine imediat
Mireasa sezon 10, 29 iulie 2024. Cine sunt concurentele din noul sezon al show-ului matrimonial
UPDATE Doi frați, loviți în plin de o mașină în Pantelimon. Băiatul de 9 ani...
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
Scandal la deschiderea Jocurilor Olimpice 2024! Mesajul transmis de organizatori după ce scena asemănătoare „Cinei...
BANCUL ZILEI. - Bulă, de ce n-o săruţi pe tanti Mioara?
Winston Churchill: „Niciodată atât de mulți nu au datorat atât de mult celor puțini”