„Mă autosuspend din PNL ca să nu-i mai dau ocazia lui Victor Viorel Ponta să mai repete această minciună juridică, adică faptul că sunt condamnat, cum a spus miercuri seară la dezbatere. Vreau să nu-i mai dau ocazia lui Ponta să folosească numele meu și am decis să fac acest pas în lateral. Nu vreau să transfer această imagine către Klaus Iohannis, țin prea mult la PNL și la ideea candidaturii lui Klaus Iohannis. Mandatul meu de senator are un curs ce merge mai departe. Senatul va vota, se pare, în viitorul apropiat legat de acest subiect. Există solicitări în Senat”, a declarat Akos Mora, joi, într-o conferință de presă la Târgu Mureș, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Akos Mora a mai spus că în dezbaterea de miercuri seară Victor Ponta a făcut „o dezinformare intenționată prin confuzie de termeni”, precizând că el nu e condamnat, cum a spus premierul, ci are „o sentință definitivă de incompatibilitate”.
„Am înțeles că domnul Ponta, aseară, practic a făcut o dezinformare intenționată prin confuzie de termeni, pentru că a folosit termenul de «condamnat», referindu-se la mine. Or, condamnarea e doar în situații penale. Eu n-am o situație de asemenea natură, ci o sentință de incompatibilitate, definitivă, pe altă calitate și pe alt mandat, de consilier județean, nu de senator. Dacă aș avea o incompatibilitate pe calitatea de senator, mi-aș prezenta demisia a doua zi. Nu pot să-l bănuiesc pe domnul Ponta că nu cunoaște termeni juridici. Cel care spune minciunile respective încearcă să lovească și să păteze imaginea unui om, adică a mea, vrea să inducă ideea că am avea situații penale, cum are și PSD”, a susținut Akos Mora.
În opinia senatorului liberal, invocarea sa ca și „condamnat” în dezbaterea televizată de miercuri seară are rolul de a abate atenția de la lucrurile cu adevărat importante, precum faptul că nu există nici măcar o schiță a bugetului României pe anul viitor.
În dezbaterea televizată de miercuri seară, Victor Ponta a susținut că în PNL există trei persoane condamnate definitiv și irevocabil, indicându-i pe președintele CJ Botoșani, Florin Țurcanu, și senatorii Tudor Chiuariu și Akos Mora.
Co-președintele ACL Klaus Iohannis declara, recent, că senatorul liberal Akos Mora ar trebui să demisioneze din Parlament, iar deputatul Tudor Chiuariu să plece din PNL, în condițiile în care primul a fost declarat incompatibil, iar cel de-al doilea, condamnat pentru corupție.