DEZBATEREA PONTA-IOHANNIS. Din cele 66 de declarații ale candidaților verificate de Gândul și Factual, 11 au fost complet false, 5 – parțial false. LISTA MINCIUNILOR DEMONTATE

Publicat: 13/11/2014, 23:45
Actualizat: 01/02/2019, 12:56

În era democrației televizate, spectacolul unor declarații politice contează la fel de mult precum conținutul declarațiilor. Când sunt făcute cu doar câteva zile înaintea unui scrutin prezidențial, aceste declarații pot convinge mulți cetățeni pe cine să voteze. În curse strânse, pot decide numele unui președinte de țară. Cu aceste realități electorale și mediatice în minte și în absența unor dezbateri pe teren neutru, bine organizate, cu participarea largă a presei românești, gândul și Factual.ro, un site de verificare a gradului de adevăr din declarațiile publice, au făcut un experiment în ultima săptămână de campanie electorală: au verificat în timp real cât de mult adevăr e în afirmațiile sau atacurile celor doi candidați. Am continuat și azi acest demers, verificând cât mai multe dintre declarațiile pe care candidatul PSD-UNPR la președinție, Victor Ponta, și cel al ACL, Klaus Iohannis, le fac la Antena 3, respectiv Digi 24. Am reușit să verificăm zece declarații făcute de Klaus Iohannis și doar șase făcute de Victor Ponta. Menționăm că, deși emisiunea în care a fost invitat Victor Ponta a avut o durată mai mare decât cea în care a fost prezent Klaus Iohannis, declarațiile care au putut fi verificate au fost puține, la Antena 3 vorbind mai mult invitații și ceilalți susținători ai premierului, iar premierul nefăcând multe afirmații factuale, care să poată fi probate.

Astfel, la finalul serii, barometrul adevărului arată astfel: Klaus Iohannis: 10 declarații verificate, șase adevărate, două parțial adevărate și două nici adevărate, nici false. Victor Ponta: șase declarații, trei adevărate, una falsă, una parțial falsă și una nici adevărată, nici falsă.

Trăgând linie după patru zile de monitorizare și verificare, două cu dezbateri „la distanță”, două cu dezbateri față în față, bilanțul este următorul: 66 de declarații verificate – Klaus Iohannis: 34, Victor Ponta: 32. Dintre declarațiile verificate, 11 s-au dovedit a fi complet false și cinci parțial false. 10 din cele 11 declarații false și patru din cele cinci declarații parțial false au fost făcute de Victor Ponta.

Mai jos, declarațiile verificate joi seară, urmate de o analiză detaliată a săptămânii:

UPDATE 23:45

UPDATE 23:00

UPDATE 22:40

UPDATE 22:05

UPDATE 21:45

UPDATE 21:40

UPDATE 21:15

UPDATE 21:05

UPDATE 21:00

UPDATE 20:50

UPDATE 20:40

UPDATE 20:25

UPDATE 20:18


Pe tot parcursul săptămânii, Victor Ponta și Klaus Iohannis s-au atacat cu diverse afirmații. Unele afirmații pot fi interpretate drept jumătăți de adevăr (exemplu: premierul Victor Ponta a spus că „România nu a fost niciodată în recesiune tehnică” în guvernarea sa, sugerând că vom avea o revizuire de date. Pe informațiile din acest moment, confirmate de Eurostat, România este în recesiune tehnică). Alte declarații sunt false fără niciun dubiu (Victor Ponta a spus, miercuri, că ICCJ i-a dat o „decizie irevocabilă” că nu a pagiat. Afirmația este greșită, pentru că Victor Ponta nu are o sentință definitivă de neplagiat de la Curtea Supremă. Instanța nu a zis niciun moment că premierul nu a plagiat, ci doar că nu poate fi anchetat pentru plagiat).

În prima dezbatere, de la Realitatea TV, candidatul PSD-UNPR a vorbit în total 41 de minute, timp în care a rostit 5.766 cuvinte, conform Mediafax Monitorizare. Candidatul ACL a vorbit 37 de minute și a rostit 4.214 cuvinte. În cea de-a doua dezbatere, proporția de timp a fost aproape de un echilibru, diferență făcând cea de-a treia parte, când, potrivit cronometrării gândul, Iohannis, care a rostit 4.004 cuvinte (conform Mediafax Monitorizare), a vorbit cu două minute mai mult decât Victor Ponta, care a rostit, totuși, 6.022 cuvinte. Monitorizarea noastră nu a putut ține cont și de minutele în care cei doi au vorbit unul peste altul.

În total, luni, marți și miercuri au fost publicate 50 de declarații ale candidaților – 26 ale lui Victor Ponta, 24 ale lui Klaus Iohannis – , care au fost verificate de gândul și Factual. Dintre acestea, zece au fost false și patru, parțial false. Nouă din cele zece declarații false verificate în timp real și trei din cele parțial false au fost făcute de Victor Ponta.

Menționăm că acestea sunt doar declarațiile pe care am reușit să le verificăm în timp real, existând, însă, și altele care, la o primă impresie, nu se susțin, dar care, din lipsă de timp și de personal, au rămas neverificate. Există, de asemenea, alte declarații importante pe care le-am verificat după emisiunile televizate (două exemple, pe subiectul bugetului pe 2015 și votul din străinătate).

O declarație falsă rămasă neverificată în timp real i-a aparținut premierului Victor Ponta, care i-a spus, marți seară, lui Klaus Iohannis că este imposibil ca pensia soacrei candidatului ACL să fie de aproximativ 300 de lei, deoarece pensia minimă în România este de 428 de lei. „Nu există pensie mai mică”, a punctat Ponta. La o simplă verificare, printr-un telefon dat bunicilor, reporterii gândul au constatat că există pensii sub 400, ba chiar sub 300 de lei. Explicația: În România, venitul minim garantat, introdus de Guvernul Boc în 2009, este de 350 RON. Cei care au o pensie mai mică de 350 de lei primesc de la stat completarea până la pragul de 350 de lei. După cum a precizat pe Facebook Cristian Socol, consilier al premierului Victor Ponta pe probleme economice, există aproximativ 500.000 de români care primesc diferența până la 350 RON drept indemnizație socială tip pensie de la bugetul de stat.

De altfel, miercuri seară, în cea de-a doua dezbatere, Victor Ponta a continuat să îl atace pe Klaus Iohannis pe subiectul pensiilor, vorbind de această dată de venitul minim garantat în valoare de 350 de RON.

LUNI: „DEZBATEREA DE LA DISTANȚĂ”

Săptămâna de fact-checking a început cu o „dezbatere paralelă”, căci cei doi candidați nu s-au putut pune de acord asupra unei întâlniri în același platou de televiziune. Astfel, gândul și echipa de la Factual (formată din tineri economiști, juriști, avocați, comunicatori, experți din mediul academic, activiști și ONG-iști) au verificat 15 dintre declarațiile celor doi candidați. Din opt afirmații de-ale lui Victor Ponta, trei au fost false, una – parțial adevărat și încă una – nici adevărată, nici falsă. În cazul lui Klaus Iohannis, din cele șapte declarații verificate, una a fost falsă, una – parțial adevărată, alta – nici adevărată, nici falsă.

Mai jos, în imagini, „barometrul adevărului” din declarațiile lui Victor Ponta și Klaus Iohannis, din 10 noiembrie:

Victor Ponta:

Klaus Iohannis:

MARȚI – PRIMA DEZBATERE – REALITATEA TV

Marți, în prima lor dezbatere televizată, care a avut loc la Realitatea TV, Victor Ponta și Klaus Iohannis s-au atacat cu diverse afirmații – unele, jumătăți de adevăr, altele, false fără niciun dubiu. Pentru o mai bună informare a cititorilor, gândul și experții de la Factual.ro au analizat, marți, opt declarații ale premierului Victor Ponta. Trei dintre ele sunt false, în vreme ce una este parțial falsă. Cât despre Iohannis, gândul și Factual.ro au analizat nouă dintre declarațiile acestuia, opt dintre ele fiind adevărate, una fiind considerată de experți nici adevărată, nici falsă.

Mai jos, barometrul adevărului pentru dezbaterea din 11 noiembrie:

Victor Ponta:

Klaus Iohannis:

MIERCURI – A DOUA DEZBATERE – B1 TV

Din cele 18 declarații analizate de gândul și Factual.ro în timpul celei de-a doua dezbateri a candidaților la președinția României, organizată de B1 TV, trei dintre ele au fost complet false și trei, parțial false. Cele trei declarații false și două dintre cele parțial false îi aparțin candidatului PSD-UNPR, premierul Victor Ponta. Concret, din 11 declarații de-ale premierului verificate, patru sunt adevărate, trei sunt false, două sunt parțial false, una e parțial adevărată, iar una nu e nici falsă, nici adevărată. În cazul lui Klaus Iohannis, din șapte declarații verificate, patru sunt adevărate, una e parțial falsă, alta parțial adevărată și una nu e nici falsă, nici adevărată.

Mai jos, barometrul adevărului pentru dezbaterea din 12 noiembrie:

Victor Ponta:

Klaus Iohannis

Despre Factual.ro

Factual.ro este un proiect implementat de Funky Citizens. Scopul lui este căutarea adevărului din spatele declarațiilor, folosind o metodologie care îmbină bune practici academice și jurnalistic, precum și cunoștințele experților care îi formează echipa. „Știm ce rapoarte să citim, care sunt sursele relevante și cum să le explicăm cât mai despleticit, pe înțelesul oricărui absolvent de liceu. Contribuim la eliminarea zgomotului din spațiul public în jurul alegerii Președintelui României prin verificarea în timp real a declarațiilor susținute de candidații din turul doi al alegerilor prezidențiale în timpul dezbaterilor electorale”, spun experții de la Factual.ro.

Pentru că, adaugă ei, în special în politică, adevărul nu este niciodată alb-negru, utilizează „Barometrul Adevărului” pentru a evalua gradul de adevăr conținut de fiecare declarație:

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
CSAT a dat verdictul: ,,Au existat atacuri cibernetice”. Cum a influențat TikTok-ul procesul electoral
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
37 de kilometri din Drumul Expres Craiova-Piteşti se deschid traficului joi şi vineri
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Rețetă delicioasă de mujdei. E gata într-un minut
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis