Dragnea, Tăriceanu, Constantin și Oprea au semnat la Parlament un document pentru refacerea „USL 2.0”. Dragnea: „La 18.30 vorbește președintele – Victor Ponta”

Dragnea, Tăriceanu, Constantin și Oprea au semnat la Parlament  un document pentru refacerea USL 2.0. Dragnea: La 18.30 vorbește președintele - Victor Ponta
Publicat: 14/11/2014, 19:07
Actualizat: 15/11/2014, 14:04

Ultima lovitură de campanie pregătită de staff-ul lui Victor Ponta îl constituie momentul de la Palatul Parlamentului, în care prezidențiabilul Alianței PSD – PC – UNPR a semnat împreună cu Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Constantin și Gabriel Oprea un document prin care se anunță refacerea USL.

Crin Antonescu a criticat în termeni duri acest demers inițiat de Victor Ponta, pe care îl acuză că nu are curajul să-și asume singur candidatura la prezidențiale și că noua alianță nu are nicio legătură cu fosta USL. Uniunea s-a rupt în luna februarie, după ce PNL a decis să iasă de la guvernare. Ulterior, liberalii au cerut instanțelor să constate încetarea existenței USL, dar până în prezent nu există o decizie în acest sens.

Victor Ponta a vorbit despre refacerea USL după primul tur al prezidențialelor, când a anunțat că va semna un document cu Călin Popescu Tăriceanu, cel care a fost propus și pentru funcția de premier dacă Ponta va câștiga prezidențialele. Pe lista premierior lui Ponta se mai află viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu și directorul SRI, George Maior.

Pe scena de la Parlament, în sala în care a fost semnat și actul constitutiv al USL, au urcat Victor Ponta, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu, Daniel Constantin și Gabriel Oprea.

La începutul evenimentului a fost intonat imnul „Deșteaptă-te române”, fără versul în care se face referire la numele Traian.

Primul care a luat cuvântul a fost Liviu Dragnea, care a vorbit despre un mesaj pentru cei oprimați de regimul Băsescu, pentru cei „cărora li s-au tăiat salariile” „cei care au avut o afacere sau și-au pierdut locul de muncă”, pentru cei care în 2012 au votat USL.

„USL s-a oprit pentru puțin timp, dar toate obiectivele au fost continuate de guvernarea Ponta. Regret că astăzi Crin Antonescu nu este cu noi”, a spus Dragnea.

După Liviu Dragnea, a luat cuvântul Călin Popescu Tăriceanu, în centrul discursului său aflându-se atacuri la președintele Traian Băsescu.

„Avem un candidat care are de departe prima șansă să devină președintele României. Am convenit să refacem USL pentru că și la început proiectul s-a bazat pe câteva esențiale”, a afirmat Tăriceanu, în aplauzele sălii.

Tăriceanu a subliniat că după ani lungi de certuri și dispute, „trebuie să deschidem un nou capitol, o Românie unită”.

Și Daniel Constantin, președintele PC și vicepremier în Guvernul Ponta, și-a început discursul cu referiri la regimul Băsescu.

„De luni, Victor Ponta va fi președintele României”, a spus Daniel Constantin, încheindu-și discursul cu mesajul „USL trăiește”.

„Astăzi e ziua victoriei interesului național în fața intereselor politice”, au fost primele cuvinte rostite de președintele UNPR, vicepremierul Gabriel Oprea.

Gabriel Oprea a ținut să le transmită celor prezenți că „România are nevoie de Victor Ponta președinte”.

Documentul a fost semnat din partea PSD de Liviu Dragea, președinte executiv al partidului, Victor Ponta stând în spatele celor patru semnatari: Daniel Constantin, Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea și Gabriel Oprea.

„Dragilor este 18.30, așa cum v-ați obișnuit la ora 18.30 vorbește președintele României”, a anunțat Liviu Dragnea.

Prezidențiabilul PSD a luat cuvântul în aplauzele sălii, vorbind de la început că nu va fi un președinte ca Traian Băsescu și nici nu va susține o femeie în campania electorală, aluzia fiind la Elena Udrea.

„Mai sunt două zile și ne vom ține de cuvânt și acest regim va înceta prin votul românilor de duminică , 16 noiembrie”, a fost mesajul lui Ponta. Ca și Liviu Dragnea, prezidențiabilul PSD a „vorbit despre mafia PDL”, care este pregătită să fure alegerile.

Ponta a vorbit și de cei care vor răspunde după 16 noiembrie pentru guvernarea Boc.

„Eu cred în Dumnezeu, în România îmi iubesc familia, am încredere în români”, au fost ultimele cuvinte rostite de Victor Ponta după semnarea acordului privind apariția USL 2.0.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Cel mai iubit actor a murit. Drum lin, maestre! A cucerit generații la rând
Cum l-a umilit Mihai Bendeac pe Gabriel Cotabiță. L-au ajuns regretele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări...