89.955 de vizualizări pe Youtube și peste 4.500 de redistribuiri pe Facebook a adunat clipul intitulat „SĂ VĂ FIE RUȘINE!!!”, publicat cu doar două zile înainte de „runda” finală a alegerilor prezidențiale. Un context tocmai bun pentru ca Ciprian Cătunescu, băimăreanul cunoscut celor mai mulți grație proiectului „Unguru” Bulan”, să adreseze un mesaj politicienilor.
„Voiam de multă vreme să fac un astfel de clip, însă evenimentele din această săptămână mi-au umplut paharul. Concentrația de minciuni pe secundă a fost atât de mare în evenimentele electorale, încât mă mir că unora – nu dăm nume, pentru că este evident – nu le-a ieșit nasul prin televizor. S-au adunat multe frustrări în mine și trebuia să le eliberez”, a povestit el pentru gândul.
„În vreme ce toată lumea îndeamnă ieșirea la vot, eu am încercat să pun altfel problema, subliniind că și statul acasa e tot dreptul nostru; dar asta nu înseamnă că exercitarea lui va aduce ceva bun. Important este să deschidem ochii și să facem alegerea care credem noi că va schimba țara. Nu vreau să se creeze confuzia ca am îndemnat oamenii să nu meargă la vot, dimpotrivă. Am mizat pe inteligența celor care au înțeles subtilul mesajului, iar cei care au înțeles ce am vrut să spun sunt sigur că vor vota”, a adăugat Ciprian.
„Sunteți angajații noștri, noi vă plătim! Uitați chestia asta?”
Deși conștient că „nu mulți politicieni se vor ghemui sub birou de rușine” la auzul vorbelor sale, bărbatul în vârstă de 34 de ani spune că era nevoie totuși de o voce care să expună problemele și nemulțumirile oamenilor față de clasa politică din România, „într-un limbaj mai familiar poporului”.
„Problema este că ne-am învrăjbit între noi, în loc să fim uniți și să dăm jos un sistem plin de mizerie. Să vă dăm jos pe voi, măi, politicienilor! Pe voi, măi, derbedeilor, care credeți că sunteți stăpânii noștri, deși uitați că noi suntem stăpânii voștri! Noi vă plătim vouă salariile, noi suntem șefii voștri! Știți ce se întâmplă dacă eu nu merg la muncă o zi, două sau trei, cum ați făcut voi săptămâna asta? Mă dă afară! Pe mine mă ia la rost! Pe voi cine dracu” vă ia la rost, măi nemernicilor?”, întreabă Ciprian în clipul pe care îl puteți urmări mai jos.
„E OK să îți faci campanie din banii publici? Cine ne dă nouă banii înapoi? Cine ne dă înapoi pădurile? Voi ar trebui să fiți elita, să fiți spuma, crema cremelor! Ar trebui să fiți cei mai frumoși, cei mai buni, cei mai educați, cei mai deștepți! Și noi, în schimb, avem o țară condusă de Mazăre, Vanghelie, Becali și alți derbedei de genul ăsta… (…) Sunteți angajații noștri, noi vă plătim! Uitați chestia asta? Vrem să votăm și noi valori, să avem de unde alege niște valori! Între valori și derbedei! Dar nu avem de ales decât dintre derbedei și derbedei”, mai comentează el.
Așadar, cuvintele lui Ciprian Cătunescu ar trebui să meargă țintă către politicieni și să-i determine, pe cât posibil, să-și facă un proces de conștiință: „Se adresează politicienilor de orice culoare. Se adresează celor care intră în politică pentru a primi foloase, și nu pentru a schimba ceva în bine pentru alegători. Se adresează celor pentru care războiul e mai important decât scopul izbucnirii acestuia. Se adresează celor care, a doua zi după ce au intrat într-un partid, își schimbă radical principiile în detrimentul banilor. Se adresează celor care numesc în funcții incompetenți, doar pentru că sunt «de-ai lor», mai degrabă decât oameni capabili. (…) Aș vrea ca unii oameni care au intrat în politică să se uite înapoi în trecutul lor și să-și aducă aminte ce fel de oameni erau înainte să intre în aceast «cocină»”, a explicat el.
„Eu sunt băimarean și cunosc câteva astfel de personaje, din urbea mea, pe care politica i-a schimbat; iar asta mi-a dovedit ca e o horă în care doar cei fără scrupule pot juca. Realizez că politica nu este un joc murdar doar în România, ci pe tot mapamondul. Însă mai cred că există o limită la toate. Iar această limită a fost depășită cu mult în țara noastră. Aș vrea ca politicienii să înteleagă că ei sunt angajații noștri, și nu invers. Și aș vrea să se poarte cu noi așa cum ne purtăm noi cu șefii noștri, cu respect și o oarecare smerenie. Pentru că un om obișnuit îi dă prioritate oricând șefului pe coridor, în timp ce noi, cetățenii, trebuie să fim opriți în trafic pentru a face loc coloanei oficiale a unui candidat la președinție. Aș vrea, deci, ca politicienii să înțeleagă că nu suntem egali. Dimpotrivă, ei sunt cei care trebuie să plece capul în fața noastră. Și aș vrea să mai înțeleagă că funcțiile lor nu sunt un privilegiu, ci o responsabilitate. Într-o lume normală, un angajat care nu își face treaba, care nu vine la serviciu, care doarme în scaun, este dat afară. Așa ar trebui să fie și în politica noastră”, a adăugat acesta.
„Lăsați-ne să votăm, pentru că altfel veți trezi un urs care este în hibernare”
Cât privește participarea vot, duminică, la al doilea tur de scrutin, Ciprian Cătunescu va fi prezent. A mers și data trecută și va merge și de data asta, oarecum dintr-un soi de „răzbunare”, spune el.
„Recunosc că merg la vot din răzbunare. Și cred că nu sunt singurul care vrea să se răzbune pe regimul care ne-a adus mineriadele, regimul care a pus bazele acestei mafii din politica românească.Mă duc la vot pentru că am trăit primii 9 ani din viața sub regim comunist, iar în ultimii doi ani am avut multe deja-vu-uri ancorate în acei ani, chiar dacă eram copil. Merg la vot pentru că, în naivitatea mea, chiar mai cred in democrație!”
Cu toate acestea, când vine vorba despre diaspora și organizarea defectuoasă a alegerilor prezindențiale peste granițe, Ciprian Cătunescu nu este tocmai încrezător:
„Cu părere de rău o spun, cred că pe 16 noiembrie va fi chiar mai grav decât a fost pe 2 noiembrie. Cred că unii vor face tot ce le va sta în putință să împiedice acest demers fundamental. Iar efectele se vor răsfrânge peste viitorul țării noastre. Asta e țara care riscăm să devenim: o țară a corupției, a minciunii, a șantajului și a jocurilor de interese”.
Are însă un ultim mesaj pentru aleșii țării: „Lăsați-ne să votăm, pentru că altfel veți trezi un urs care este în hibernare de multă vreme!”.
***Ciprian Cătunescu este cel care, în anul 2005, a înființat proiectul satiric „Unuguru” Bulan”. Deși sceneta audio inițială a fost creată de tânărul băimărean pentru a-i amuza pe colegii de la Club FM, radio-ul unde era DJ, aceasta a devenit virală în scurt timp. Astfel, Ciprian a continuat să facă mai multe episoade, iar în anul următor a primit propunerea de a colabora cu Șerban Huidu și Mihai Găinușă.
„Unguru’ Bulan” a fost difuzat la Kiss FM, în emisiunea matinală Cronica Cârcotașilor, din 2006 până în ianuarie 2014.