Emil Boc a votat „pentru consolidarea democrației și a statului de drept”

Emil Boc a votat pentru consolidarea democrației și a statului de drept
Publicat: 16/11/2014, 12:06
Actualizat: 16/11/2014, 23:13

Emil Boc a votat la secția 48 din Cluj-Napoca, însoțit de soția sa, Oana, și de lideri ai PDL Cluj și PMP Cluj.

„Am votat pentru consolidarea democrației și a statului de drept în România, pentru o creștere economică fundamentată pe investiții și locuri de muncă, am votat așa cum cred că votează orice om de dreapta”, a afirmat Emil Boc la ieșirea de la urne.

Totodată, primarul și-a manifestat speranța că locuitorii Clujului vor ieși în număr mare la urne, „dată fiind participarea civică recunoscută a clujenilor în procesul electoral, și nu numai”.

În opinia lui Boc, un vot liber exprimat de către cetățenii informați reprezintă cheia democrației și continuității acesteia.

„Cetățenii, prin vot, își apără democrația și sper ca românii să participe azi într-un număr cât mai mare pentru că prin asta vor apăra democrația din ultimii ani și consolidarea acesteia”, a spus Emil Boc.

Întrebat dacă este de părere că turul al doilea al alegerilor se va desfășura mai bine decât primul tur în diapora, Boc a răspuns negativ.

„Probabil se va economisi un pic de timp prin faptul că au fost scoase de pe internet declarațiile pe proprie răspundere, dar prin faptul că nu s-au înființat secții suplimentare, ceea ce era posibil, din nefericire nu se va îmbunătăți semnificativ votul din diaspora”, a afirmat fostul premier.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un fost astronaut NASA ar putea fi următorul președinte al Statelor Unite