Quintus: E în interesul românilor să așezăm în fruntea țării un om în care să avem toți încredere

Quintus: E în interesul românilor să așezăm în fruntea țării un om în care să avem toți încredere
Publicat: 16/11/2014, 13:01
Actualizat: 16/11/2014, 13:37

Mircea Ionescu Quintus a votat la o secție de votare din Ploiești, venind, ca de fiecare dată, împreună cu soția sa.

Quintus a spus că este în interesul românilor „să așeze în fruntea țării un om în care să avem toți încredere”.

„Ca în ultimele multe zeci de ani, soția și cu mine ne-am făcut datoria și ne-am exercitat acest important drept cetățenesc, dreptul de vot. Astăzi am exprimat votul nostru în favoarea celui care după părerea noastră este cel mai vrednic, cel mai serios, cel mai cinstit dintre candidați. Este în interesul românilor să așezăm în fruntea țării un om în care să avem toți încredere, care să se împrăștie în toți și în inimile tuturor românilor, pentru că dacă noi care suntem spre sfârșitul trăirii mai avem încă această speranță, mă gândesc la cei tineri care au dreptul și merită să trăiască într-o țară bună,” a spus președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...