„Ponta, dă-ți demisia! La Londra sunt mii de oameni încă la cozi la secțiile de votare. În Paris și Torino, românii sunt alungați de la secțiile de votare cu gaze lacrimogene. Guvernul pe care îl conduci și-a bătut joc de români”, scrie Macovei.
Mai mulți români care așteptau să voteze în fața secției din Torino, în jurul orei locale 20.45, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce, potrivit relatărilor unor persoane aflate acolo, jandarmii ar fi intervenit cu gaze lacrimogene.
Câteva sute de persoane se aflau, duminică, în jurul orei locale 20.45, în fața secției de votare din Torino – Italia, unde la un moment dat au fost împrăștiate gaze lacrimogene.
Potrivit unor relatări ale românilor aflați la coadă pentru a-și exercita dreptul la vot, gazele lacrimogene ar fi fost împrăștiate de către forțele de ordine italiene.
Forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene, duminică seară, în fața secțiilor de votare de la Paris, unde sute de oameni protestează, la ora transmiterii acestei știri, pentru că nu au putut să voteze, secțiile de votare închizându-se.