Prima pagină » Știri politice » Ponta își recunoaște înfrângerea: „L-am sunat pe domnul Iohannis și l-am felicitat pentru victorie” UPDATE: Nu demisionez de la guvern

Ponta își recunoaște înfrângerea: „L-am sunat pe domnul Iohannis și l-am felicitat pentru victorie” UPDATE: Nu demisionez de la guvern

Ponta își recunoaște înfrângerea: „L-am sunat pe domnul Iohannis și l-am felicitat pentru victorie
Victor Ponta își acceptă înfrângerea: "l-am felicitat pe domnul Iohannis"

Premierul Victor Ponta a avut prima reacție după anunțarea rezultatelor la alegerile prezidențiale 2014, acesta spunând că l-a felicitat pe Klaus Iohannis.

„Poporul are întotdeauna dreptate. L-am sunat pe domnul Iohannis, l-am felicitat pentru victorie și eu și toți colegii mei, cât timp vom fi în poziții publice, ne vom face datoria față de țară. În rest, am spus, poporul are întotdeauna dreptate și e normal să fie așa și îmi doresc un singur lucru, ca să înțelegem că suntem o țară democratică și, așa cum eu accept rezultatul, sper să-l accepte și cei care vor să protesteze și nu au de ce să protesteze”, a spus Ponta, la ieșirea din sediul PSD.

Întrebat de jurnaliști dacă își va da demisia din funcția de premier, Victor ponta a evitat să răspundă la întrebare.

Ulterior, într-o intervenție la Antena 3, Ponta a declarat, că respinge categoric ideea demisiei din fruntea Guvernului cât timp colegii nu îi cer acest lucru.

„Am făcut și noi numărătoare paralelă, nu cred că era cazul să ne contestăm. L-am sunat pe domnul Iohannis, l-am felicitat, asta e, viața merge mai departe”, a spus Ponta, la Antena 3.

Întrebat care este rezultatul cu care a pierdut alegerile, Ponta a spus că nu știe exact, precizând: „Domnul Dragnea știe exact”.

„În orice caz, domnul Iohannis a fost votat în cea mai mare participare de după 1996 încoace”, a spus Ponta.