„Doresc să îmi exprim aprecierea sinceră pentru spiritul civic remarcabil de care au dat dovadă românii care s-au prezentat în număr mare la vot și care, în pofida unor împrejurări pe alocuri nefavorabile, și-au exercitat în mod democratic dreptul fundamental de vot”, a precizat, luni, într-un comunicat, ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu.
Șeful diplomației a ținut să își exprime regretul și să adreseze scuze față de acei cetățeni români care, „datorită unor constrângeri ce nu au depins decât într-o anumită măsură de Ministerul Afacerilor Externe, nu au putut să își exercite dreptul de vot”. „Nemulțumirile și insatisfacția lor nu au trecut neobservate”, a subliniat Meleșcanu.
Ministrul de Externe a precizat că trebuie trase anumite concluzii după votul de duminică din diaspora.
„Evoluția societății românești și dinamica prezenței românilor în afara granițelor a depășit cu mult cadrul legislativ actual referitor la organizarea alegerilor. Apreciez că devine necesară o analiză aprofundată la nivelul instituțiilor statului, inclusiv la nivelul Ministerului Afacerilor Externe cu privire la cauzele care au determinat disfuncționalități în procesul de votare în străinătate în vederea identificării acelor soluții legislative care să corespundă situației actuale și de perspectivă a electoratului românesc și asigure, fără sincope, condițiile pentru ca românii să își poată exercita dreptul de vot în condiții de normalitate oriunde s-ar afla pe glob”, a afirmat Meleșcanu.
Totodată, el a susținut că Ministerul Afacerilor Externe, în limita competențelor și atribuțiilor, „a depus toate eforturile și a luat toate măsurile care au depins de aceasta pentru a asigura condițiile în vederea desfășurării votului în secțiile din străinătate pe un fond de corectitudine, legalitate și neutralitate”.
În pofida numărului record de votanți în diaspora – 378.811 – la mai multe secții de vot, printre care Munchen, Torino, Paris sau Londra, numeroși români nu au putut să voteze.