Prima pagină » Economic » Un nou magazin Penny Market se deschide la Brașov. Rețeaua ajunge la 154 de unități la la nivel național

Un nou magazin Penny Market se deschide la Brașov. Rețeaua ajunge la 154 de unități la la nivel național

Un nou magazin Penny Market se deschide la Brașov. Rețeaua ajunge la 154 de unități la la nivel național
Rewe România deschide miercuri un nou magazin Penny Market în Brașov, al treilea magazin din acest oraș, și ajunge astfel la o rețea de 154 de unități la nivel național, a anunțat retailerul.

Noul magazin Penny Market din Brașov are o suprafață de 850 metri pătrați, 80 locuri de parcare și a creat 16 locuri de muncă.

Rewe România, parte a grupului german omonim, mai operează în România opt magazine XXL Mega Discount.

În luna mai, Rewe România anunța că are în plan extinderea rețelei în următorii doi ani și deschiderea unei noi platforme logistice.

Potrivit unor informații anterioare, investiția într-un magazin este de circa 2 milioane euro, din care jumătate reprezintă costul terenului.

Grupul Rewe România este format din două companii, REWE România SRL (care operează magazinele) și o firmă de dezvoltare imobiliară – REWE Projektentwicklung. Anul trecut, afacerile cumulate ale celor două firme au depășit 500 milioane euro.

Principalul concurent al retailerului pe segmentul pe care activează este Lidl.

În România, grupul german Rewe mai este prezent prin lanțul de supermarketuri Billa, care numără 84 de unități.

Citește și