Rezultatele îngrijorătoare ale unui studiu realizat pe copii din România, instituționalizați de mici

Studiul Bucharest Early Intervention Project (BEIP), început în anul 2000 de trei cercetători americani, analizează efectele instituționalizării asupra dezvoltării creierului și comportamentului copiilor prin comparație cu copii care nu au fost instituționalizați sau care au fost plasați în asistență maternală.

Cei trei profesori americani – Nathan Fox, de la University of Maryland, Charles Nelson, de la Harvard University și Charles Zeanah, de la Tulane University – și Institutul pentru Dezvoltarea Copilului au prezentat marți, la București, rezultatele obținute până acum din primul studiu randomizat pe copii români abandonați încă de la naștere și crescuți în instituțiile din București.

Profesorul Charles Nelson a declarat că, în urma studiului, s-a observat în primul rând că acești copii au un coeficient de inteligență (IQ) redus.

„Cei mai mulți oameni au 100, ei au 60-70, au creiere mai mici și au dificultăți în a forma relații cu alte persoane, dar am descoperit și copii cu ADHD”, a spus profesorul american.

Întrebat dacă instituționalizarea cauzează și probleme de sănătate, Nelson a precizat că deocamdată nu se știe acest lucru, însă vor monitoriza și acest aspect.

„Când au parte de îngrijire de calitate, am observat că le crește IQ-ul și pot relaționa mai bine, dar asta este valabil pentru copiii care sunt scoși din instituții până la doi ani. Dacă îi ducem în familii, trebuie să facem asta până în doi ani. Ideal este să fie într-o familie permanentă, nu de plasament, lor le lipsește sentimentul de siguranța. Mulți au mers dintr-o formă de protecție în alta, unii au revenit în familia naturală și de acolo înapoi în instituții, iar aceștia au și cele mai multe probleme”, a spus cercetătorul de la Harvard.

Întrebat ce ar trebui să se facă pentru a evita astfel de probleme, el a explicat că soluția este ca ei să fie scoși din instituții și să meargă în familie și, de asemenea, ar trebui dezvoltate programe de prevenire a abandonului de copii.

„Trebuie să se lucreze cu femeile însărcinate pentru prevenirea abandonului de copii. De asemenea, în rândul copiilor din instituții sunt necesare măsuri de îmbunătățire a condițiilor din aceste instituții. Acum, situația este mai bună decât în urmă cu 15 ani, dar încă mai este loc de îmbunătățiri”, a spus profesorul Charles Nelson.

El a precizat că, la începutul studiului, au început să fie monitorizați 136 de copii instituționalizați, iar acum mai sunt 120.

„O să mai fim aici încă cinci ani, pentru a finaliza studiul, însă va trebuie să vedem și cum fac acești copii tranziția către viața adultă, deci vorbim practic de 10 ani în total”, a adăugat cercetătorul.

Întrebat dacă acest studiu dăunează imaginii României, Nelson a răspuns: „Nu este o imagine proastă pentru România, pentru că astfel de copii neglijați sau aflați în instituții se găsesc în toată lumea, inclusiv în SUA”.

În acest context, directorul executiv al Institutului pentru Dezvoltarea Copilului (IDC), Bogdan Simion, a precizat că cei trei cercetători americani au început să fie contactați și de alte țări, printre care și Japonia, care doresc ca studiul de la București să fie replicat.

„Studiul demonstrează efectele instituționalizării asupra copilului și acum am ajuns cu studiul la 14 ani, și constatăm că efectele sunt dezastruoase din toate punctele de vedere. Cea mai gravă observație este cea care demonstrează că un copil instituționalizat are o reducere a masei de substanță cenușie din creier, responsabilă cu formarea cortexului, dar și a substanței albe. Asta înseamnă că orice fel de stagiu mai lung al copilului într-o instituție va duce la dificultăți enorme de integrare mai târziu în societate, că IQ-ul copiilor este mai mic din cauză de instituționalizare, că emoțiile sunt mai reduse, la fel și atașamentul, că agresivitatea este mai mare, că memoria de scurtă și medie durată are afectări. Deci se constată afectări în toate domeniile cerebrale majore”, a explicat Bogdan Simion.

Directorul IDC a subliniat că acești copii se vor integra mult mai dificil în societate, problemele de acest fel fiind deja majore în adolescență.

„Acum sunt la adolescență și adolescența face și mai dificilă integrarea lor. Și nu doar că o face mai dificilă, dar îmi relevă dezvoltări de psihopatoligie, respectiv încep să aibă probleme psihiatrice, lucru destul de grav și care trage un semnal de alarmă statului care protejează copii în instituții că acestea sunt nocive. (…) În cazul problemelor psihiatrice care apar, tulburările de comportament sunt cele mai frecvente, tulburările de atenție, ADHD-ul este prezent și e foarte grav și, în unele cazuri, apar și începuturi de psihoză, dar sunt câteva cazuri. Deci sunt probleme psihiatrice, nu probleme psihologice care necesită consiliere, ci afecțiuni psihiatrice care necesită tratament și care arată că integrarea va fi mai mult decât deficitară. În momentul în care copilul ajunge într-o familie și stagiul copilului în instituție este mai mic, atunci afecțiunile sunt mai mici”, a mai spus Bogdan Simion.

Întrebat ce anume le cauzează aceste probleme, Bogdan Simion a explicat că este vorba, în primul rând, de lipsa familiei în viața lor.

„Studiul arată, de exemplu, că anumite lucruri se normalizează în momentul în care copiii trec dintr-o instituție într-o familie de asistenți maternali, într-o familie de plasament, naturală sau adoptivă. Mai exact, substanța albă crește în volum. Deci există o parte reversibilă, dar substanța cenușie rămâne la același nivel, ceea ce înseamnă că legăturile în creier se fac mai bine și atunci adaptabilitatea este mai mare. Dar sunt probleme care nu vor putea fi rezolvate niciodată, pentru că reversibilitatea este imposibilă”, a mai spus directorul executiv de la IDC.

În cercetare au fost cuprinși 136 de copii instituționalizați, jumătate dintre ei din centre și jumătate fiind dați în asistență maternală, precum și 72 de copii din comunitate, care nu au fost niciodată instituționalizați.