Lucrările au fost adjudecate prin licitație deschisă de asocierea Eurogen Filiala Aninoasa – Aleandri – Beozzo Costruzioni – Smart Building Project.
Obiectivul contractului vizează modernizarea DN5 București – Giurgiu, între km 7+573 și km 19+220, pentru asigurarea infrastructurii de bază necesare cererii de transport în creștere către granița cu Bulgaria, respectiv vama Giurgiu, potrivit CNADNR.
Valoarea totală a acestui contract este de 76,1 milioane lei fără TVA, din care 85% reprezintă finanțare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană.
Durata de execuție a lucrărilor este de un, la care se adaugă o perioadă de garanție de doi ani.
Contractul inițial pentru aceste lucrări a fost atribuit în martie 2011 companiei Romstrade, controlată de omul de afaceri Nelu Iordache, pentru 80,2 milioane lei fără TVA. CNADNR a reziliat acordul la finele anului 2012, invocând nerespectarea termenelor de execuție, și a reluat procedura de achiziție.
Nelu Iordache a fost trimis în judecată într-un dosar privind deturnarea de fonduri europene, iar Romstrade a intrat în insolvență în decembrie 2012.