Francois Hollande l-a felicitat pe Klaus Iohannis și l-a invitat la Paris

Francois Hollande l-a felicitat pe Klaus Iohannis și l-a invitat la Paris
Publicat: 19/11/2014, 12:18

Iohannis a avut în cursul dimineții de miercuri o întrevedere cu ambasadorul Fraței la București, care i-a înmânat mesajul de felicitare al președintelui Franței.

„Cu ocazia alegerii dumneavoastră în funcția de Președinte al României, sunt bucuros să vă adresez sincerele mele felicitări și urările mele de succes în îndeplinirea înaltei dumneavoastră misiuni. România și Franța sunt legate de o prietenie veche și puternică, pe care doresc să o dezvolt și mai mult. Prin apartenența sa la francofonie, România împărtășește cu Franța atașamentul pentru o lume care respectă diversitatea, în special cea culturală și lingvistică, al cărei simbol este și victoria dumneavoastră, pe care o salut”, se arată în scrisoarea semnată de Francois Hollande, obținută de MEDIAFAX.

„În țările noastre, ca și în alte state membre ale Uniunii Europene, concetățenii noștri așteaptă să dăm un nou avânt proiectului european. Împreună cu dumneavoastră, îmi doresc să contruim o Europă mai prosperă, mai corectă și mai puternică, capabilă, în momentele în care se confruntă în vecinătatea sa cu diferite crize, să răspândească valorile sale caracteristice, și anume democrația și respectul statului de drept. Vom avea ocazia să ne implicăm împreună în acest proiect, în cadrul Consiliului European. De asemenea, îmi face plăcere să vă invit la Paris, în funcție de disponibilitățile agendei dumneavoastră. Reînnoindu-vă urările mele de succes în exercitarea noilor responsabilități în fruntea României, vă rog să primiți, domnule Președinte, expresia deosebitei mele considerații”, se mai arată în documentul citat.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Adio șezlonguri! Turismul din Grecia se schimbă radical
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Noi speranțe în lupta cu HIV, după ce încă un bărbat a fost vindecat de...