Lanțul de farmacii Help Net, deținut de Buluc, a fost de fapt un proiect din studenție al fiicei sale. Isabelle Iacob, în prezent șefa Help Net, și-a luat trei dintre colegii de facultate și a fondat alături de ei departamentul de marketing al Farmexim, distribuitorul de medicamente deținut de tatăl său. Iacob descrie perioada drept una a pionieratului, vremuri când echipa sa a putut să construiască de la zero și să-și pună în valoare ideile. „Aceasta a fost karma mea în Farmexim. Am trecut prin multe departamente, de la marketing la vânzări, apoi la achiziții, logistică și în toate acestea pot să spun că am fondat o structură care acum e funcțională și eficientă.” Help Net este astăzi în topul celor mai mari rețele de farmacii din România, iar obiectivul inițial al Isabellei Iacob, aflat acum 15 ani la stadiul de simplu proiect de MBA, a prins contur și și-a arătat potențialul în piață, având astăzi 150 de unități cu un rulaj anual de 83 de milioane de euro.
Tot în grupul Farmexim lucrează, din 1997, și sora Isabellei, Alina Barcaru. Ambele au făcut parte în anii anteriori din proiectele 100 tineri manageri de top, demersul anual al Business Magazin de a identifica următoarea generație-fundament a mediului de afaceri din România.
Alina Barcaru, 40 de ani, este în prezent director executiv de IT și logistică și are în coordonare toate procesele IT și logistice de aprovizionare internă, dar și managementul depozitelor de marfă ale Farmexim. „Pe lângă faptul că era normal să încep să lucrez în compania familiei, a fost o șansă pentru un tânăr absolvent fără experiență ca mine de a învăța lucruri noi într-o companie în ascensiune. În timp, lucrurile au evoluat și implicarea este dublă atunci când între tine și companie există mai mult decât un contract de muncă. Satisfacția lucrurilor bine făcute este mai mare atunci când știi că vei beneficia direct de efectele pe termen lung”, spune Alina Barcaru. Managerul mai spune că preluarea conducerii departamentului de logistică, în urmă cu doi ani, a fost cea mai dificilă misiune de până acum. Alinei Barcaru i se datorează modernizarea depozitelor Farmexim și coordonarea ariei de logistică din noul sediu de la Balotești. „Decizia de a mă implica în această arie a adus cu sine o responsabilitate crescută și multe decizii grele de management, dar și multe zile departe de familie, nopți petrecute în depozite, stres și oboseală acumulate. Este la fel de adevărat că mi-a adus și multe satisfacții și nu regret nimic din acești ultimi doi ani. Am trecut într-o etapă superioară a carierei mele”, mai spune viitoarea moștenitoare a Farmexim.
CITEȘTE ÎN CONTINUARE PE BUSINESS MAGAZIN