Fostul procuror Mihai Betelie, condamnat la patru ani de închisoare

Fostul procuror Mihai Betelie, condamnat la patru ani de închisoare
Publicat: 20/11/2014, 17:28

Conform deciziei CAB, Betelie este vinovat de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii de foloase necuvenite, motiv pentru care a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare. De asemenea, el a fost găsit vinovat de fals intelectual în condițiile participației improprii și în legătură directă cu o infracțiune de corupție, iar judecătorii au apreciat că trebuie condamnat la alți doi ani de închisoare. În plus, fostul procuror a primit alte șase pedepse de câte 10 luni de închisoare pentru șase infracțiuni de fals în declarații.

Instanța a decis, în urma aplicării acestor pedepse, ca Mihai Betelie să execute pedeapsa cea mai grea, de trei ani și șase luni de închisoare, la care au adăugat un spor de șase luni, astfel că, dacă decizia va rămâne definitivă, el va sta în spatele gratiilor patru ani în acest dosar.

„Deduce din durata executării pedepsei principale perioada reținerii din data de 19 ianuarie 2012 și respectiv a arestării preventive din data de 26 ianuarie 2012 până la data de 15 mai 2012”, a dispus CAB.

În același dosar a mai fost condamnat și Bogdan-Nicolae Grigorescu, secretar al Primăriei Sectorului 1 București, el primind o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare pentru efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii de foloase necuvenite.

Vinovat a fost găsit și Gheorghe Marin Dobre, avocat în cadrul Baroului București, el fiind condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în condițiile participației improprii și în legătură directă cu o infracțiune de corupție.

Pe lângă aceste condamnări, instanța a decis și anularea mai multor contracte.

Fostul procuror-șef al Parchetului Sectorului 4 București a mai fost condamnat, definitiv, într-un alt dosar, în 14 octombrie, de instanța supremă. Alături de deputatul PNL Hubert Petru Ștefan Thuma, Betelie, a fost găsit vinovat de fapte de corupție, ei fiind condamnați la câte șase luni de închisoare cu suspendare.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) l-a găsit vinovat pe Thuma de folosire a influenței sau a autorității de către o persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, iar pe Betelie, de instigare la această infracțiune.

Pedepsele celor doi au un termen de încercare de doi ani și șase luni.

Dosarul de ICCJ a fost despins din cel de la Curtea de Apel București.

În 20 martie 2012, Direcția Națională Anticorupție l-a trimis în judecată pe fostul procuror Mihai Betelie, alături de liberalul Hubert Petru Ștefan Thuma, de fostul secretar al Primăriei Sectorului 1 București Grigorescu Bogdan-Nicolae și de avocatul bucureștean Ghoerghe Marin Dobre. Nouă luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, dosarul a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce Curtea de Apel București și-a declinat competența, în condițiile în care un Hubert Petru Ștefan Thuma a obținut un mandat de deputat în urma alegerilor de la sfârșitul anului 2012.

Ulterior, în iunie 2013, ICCJ disjunge cauza față de Mihai Betelie și Hubert Petru Ștefan Thuma, în ceea privește infracțiunile de instigare și, respectiv, folosire a influenței sau a autorității de către o persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Pentru celelalte infracțiuni de care era acuzat Betelie, dar și ceilalți doi inculpați din dosar, instanța supremă a decis formarea unui nou dosar la Curtea de Apel București pentru continuarea cercetării judecătorești. Astfel, în cazul acestui proces, Betelie este acuzat de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în scopul obținerii de foloase necuvenite, de șantaj în legătură directă cu o infracțiune de corupție, de fals intelectual în condițiile participației improprii și în legătură directă cu o infracțiune de corupție, de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de fals în declarații.

Astfel, pentru prima infracțiune, fostul șef al Parchetului Sectorului 4 București și deputatul PNL Hubert Petru Ștefan Thuma au fost condamnați de Completul de trei judecători de la instanța supremă, în 22 noiembrie 2013, la șase luni de închisoare cu suspendare. Decizia nu a fost definitivă, motiv pentru care cei doi au contestat sentința la Completul de cinci judecători de la ICCJ, care a decis să mențină pedeapsa primită în primă instanță .

Potrivit rechizitoriului DNA, în perioada iulie 2011 – ianuarie 2012, inculpații Betelie Mihai, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București și Grigorescu Bogdan-Nicolae, secretar al Primăriei Sectorului 1 București, ar fi efectuat prin persoane interpuse activități de comerț și ar fi participat la administrarea SC Enviroservice SRL București în scopul obținerii unor foloase materiale necuvenite. Atribuțiile de administrare a acestei societăți comerciale, ai cărei reprezentanți legali erau rude sau persoane foarte apropiate celor doi inculpați, au fost împărțite între cei doi inculpați care și-ar fi încălcat interdicțiile privitoare la incompatibilități prevăzute în Statutul judecătorilor și procurorilor și, respectiv, în Legea administrației publice locale. În acest scop, cei doi inculpați s-ar fi ocupat în fapt de administrarea acestei firme (cu obiect de activitate achiziționarea deșeurilor colectate selectiv în vederea reciclării), implicându-se în mod direct în tot ceea ce însemna funcționarea acesteia: relațiile cu partenerii de afaceri, selecția de personal și plata salariilor, achiziții de utilaje și plata acestora, relațiile cu unitățile bancare, distribuția mărfurilor, plata chiriei etc.

De asemenea, în perioada septembrie – noiembrie 2011, Betelie i-ar fi solicitat lui Thuma, vicepreședinte al Partidului Național Liberal – Filiala Ilfov, să îl sprijine în demararea și dezvoltarea activității SC Enviroservice SRL (cu punct de lucru în comuna Vidra, județul Ilfov), apelând la prerogativele funcției sale de conducere a unei filiale locale a partidului politic respectiv.

Astfel, inculpatul Thuma Hubert-Petru-Ștefan ar fi intermediat legăturile dintre inculpatul Betelie Mihai și primarii unor comune și orașe din județul Ilfov, membri PNL, și i-ar fi determinat pe aceștia să facă demersuri pentru bunul mers al afacerii lui Betelie Mihai (de exemplu, identificarea și facilitarea accesului la spații de depozitare, primirea fictivă de utilaje etc.)

În perioada noiembrie – decembrie 2011, în condițiile în care o societate comercială aflată în relații contractuale cu SC Enviroservice SRL a încetat derularea unui contract din cauza existenței unor nereguli, inculpații Betelie Mihai și Grigorescu Bogdan-Nicolae, profitând de funcțiile publice deținute, ar fi exercitat presiuni asupra reprezentanților acestei firme pentru ca aceștia să încheie un act adițional prin care firma pe care o reprezentau să continue livrarea de deșeuri reciclabile către SC Enviroservice SA deși această societate comercială nu îndeplinea toate condițiile legale în vederea achiziționării unor astfel de deșeuri.

Potrivit DNA, Mihai Betelie și Gheorghe Marin Dobre, avocat în cadrul Baroului București, ar fi determinat un notar public să autentifice, la 12 iunie 2008, un contract de vânzare-cumpărare de bunuri viitoare, atestând fapte nereale, în condițiile în care notarul nu cunoștea acest aspect. În plus, Betelie ar mai fi încheiat și un contract fictiv de împrumut, pe care l-a menționat în cuprinsul declarațiilor de avere depuse în calitate de magistrat în cursul anilor 2008 – 2010.

În 20 decembrie 2012, Mihai Betelie a fost exclus din magistratură de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Haos pe Aeroportul Otopeni, din cauza unui protest mascat la TAROM: 10 curse au...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
Nicki Minaj și-a anulat concertul în România înainte cu doar trei ore. Ce motive a...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Doi deţinuţi au dat BAC-ul din spatele gratiilor, în Baia Mare. Unul dintre ei a...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Tarom a anulat mai multe curse „din cauza indisponibilităţii temporare a membrilor echipajului de zbor”....
Șansă UNICĂ în viață! Vom vedea cu ochiul liber NAȘTEREA unei STELE
Ungaria ne dă lecții. Ungurii fac de rușine toată România
Ce tragedie! A murit la doar 30 de ani. Avea tot ce și-a dorit, dar...
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Cum învingeau oamenii căldura înainte de aerul condiționat? Foloseau ventilatoare de mână, mergeau la film...
×