Primarul Sighișoarei, în funcție de 14 ani: N-ar fi rău să se limiteze numărul de mandate succesive

Primarul Sighișoarei, în funcție de 14 ani: N-ar fi rău să se limiteze numărul de mandate succesive
Publicat: 20/11/2014, 17:31

Primarul Dorin Dăneșan, aflat la al patrulea mandat, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că „n-ar fi rău” să se limiteze numărul de mandate succesive pentru aleșii locali, având în vedere contextul actual, în care „s-a ascuțit lupta în clasa politică”.

„Probabil, având în vedere că în ultimul timp s-a ascuțit lupta în clasa politică, n-ar fi rău. Cred că ideea este să nu se dea posibilitatea aleșilor să facă nereguli mari. Nu știu să existe în alte țări vreo prevedere similară. Eu, oricum, sunt de acord cu ce hotărăsc parlamentarii”, a declarat Dăneșan.

Aleșii locali, primarii, președinții de consilii județene și consilierii locali și județeni nu vor putea ocupa aceste funcții mai mult de două mandate succesive, conform unei inițiative legislative aprobate tacit, miercuri, de Camera Deputaților.

Inițiativa aparține deputaților PDL Cezar Preda și Gheorghe Udriște.

Proiectul prevede că nicio persoană nu poate îndeplini succesiv funcția de primar, consilier local, consilier județean, președinte consiliu județean decât cel mult pentru două mandate.

Inițiatorii au considerat că după două mandate consecutive, aleșii locali construiesc în jurul lor un sistem politic și instituțional local în care orice competiție electorală locală reală devine imposibilă și există situații concrete în care monopolul unei persoane sau a unui grup de persoane din jurul acesteia asupra resurselor unei comunități a dus la acuzațiile de nepotism, conflict de interese sau corupție.

Proiectul a fost adoptat tacit, deoarece termenul de dezbatere și vot final din 15 octombrie a fost depășit. Camera Deputaților este prima cameră sesizată, Senatul este for decizional.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Cioban omorât în bătaie de patronul stânei la care lucra! Ucigașul din Buzău și-a lovit...
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Cutremur în tenis! Simona Halep a anunțat chiar azi, 2 octombrie
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...