Prima pagină » Magazin » Ceartă între exa și actuala soție a lui Ben Affleck

Ceartă între exa și actuala soție a lui Ben Affleck

Ceartă între exa și actuala soție a lui Ben Affleck
Jennifer Garner vrea ca Jennifer Lopez să nu mai facă declarații publice despre Ben Affleck

Potrivit presei americane, Jennifer Garner, actuala soție a lui Ben Affleck, a fost extrem de supărată atunci când Jennifer Lopez a dezvăluit într-un interviu recent o serie de detalii despre despărțirea ei de actorul american, în 2004, cu doar câteva zile înainte de ceremonia de nuntă.

O sursă din anturajul actriței Jennifer Garner a spus: „E foarte supărată pe J. Lo, pentru că ea a vorbit în public despre relația pe care a avut-o cu Ben. Jen e furioasă pentru că J. Lo, aduce vorba, aproape în fiecare interviu, despre faptul că Ben a reprezentat prima ei iubire adevărată”.

Ben Affleck și Jennifer Garner s-au căsătorit în urmă cu nouă ani și au împreună trei copii.

„Jen crede că acele declarații reprezintă o lipsă de respect din partea lui J. Lo, pentru că ea și Ben au trei copii și astfel de declarații îi rănesc și pe ei”, a adăugat aceeași sursă pentru tabloidul american Life & Style.

Jennifer Lopez, care a vorbit despre relația cu Ben Affleck și în noua ei carte, intitulată „True Love”, a recunoscut într-un interviu recent că a fost devastată după despărțirea de actorul american.

„Am mai trecut prin despărțiri și dezamăgiri, dar nu m-am simțit niciodată devastată până când am anulat nunta noastră. A fost ceva devastator pentru mine, poate pentru că relația noastră era atât de publică. Eu chiar simțeam că găsisem un bărbat minunat și că el găsise în mine o parteneră minunată și credeam că relația noastră va funcționa bine”, a declarat vedeta americană într-un interviu recent.

Cântăreața, care a divorțat de două ori înainte să înceapă să se întâlnească cu Ben Affleck, în 2002, a fost „devastată” după ce logodna dintre ei s-a încheiat în 2004, chiar dacă s-a căsătorit cu cel de-al treilea soț al ei, Marc Anthony, la șase luni de la despărțirea de actorul din filmul „Fata dispărută/ Gone Girl”. În ultimii ani, Jennifer Lopez a divorțat de soțul ei Marc Anthony, cu care are doi copii – gemenii în vârstă de șase ani Max și Emme -, și a început o relație cu dansatorul Casper Smart, de care s-a despărțit în primăvara acestui an.

La rândul lui, la doar o jumătate de an după despărțirea de Jennifer Lopez, actorul Ben Affleck a început o relație cu Jennifer Garner, cu care s-a căsătorit în iunie 2005. Cei doi actori au împreună trei copii – Violet Anne, născută în decembrie 2005, Seraphina Rose Elizabeth, născută în ianuarie 2009, și Samuel, născut în februarie 2012.