REZIDENȚIAT 2014. Aproximativ 800 de candidați au participat la concurs la UMF Cluj-Napoca

REZIDENȚIAT 2014. Aproximativ 800 de candidați au participat la concurs la UMF Cluj-Napoca

Purtătorul de cuvânt al UMF Cluj-Napoca, Ioana Bunea, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că la Cluj-Napoca s-a desfășurat concursul pentru posturile publicate în județele Alba, Bihor, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare și pentru locurile publicate în centrele universitare Cluj-Napoca și Oradea.

„Un număr de 837 de candidați s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat, pe loc și pe post, la UMF Cluj-Napoca, cei mai mulți la Medicină – 597, urmați de cei de la Medicină Dentară – 168 și Farmacie – 72. Concursul s-a desfășurat la Cluj-Napoca pentru posturile publicate în județele Alba, Bihor, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare și pentru locurile publicate în centrele universitare Cluj-Napoca și Oradea. Pentru această sesiune s-au scos la concurs 616 locuri, din care 522 la Medicină, 68 la Medicină Dentară, 26 la Farmacie, și 106 posturi, din care 104 la Medicină și 2 la Farmacie”, a spus Bunea.

Potrivit acesteia, concursul a început la ora 10.00 și s-a desfășurat sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore, pentru toate domeniile.

„Toate întrebările de concurs au fost elaborate de comisiile de specialiști, desemnate de comisia locală de rezidențiat. Punctajul minim de promovare a reprezentat 60 la sută din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări, pentru fiecare domeniu. Rezultatele examenului vor fi făcute publice după confirmarea acestora de către Ministerul Sănătății””, a spus Ioana Bunea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
Experiența CIUDATĂ a unui bărbat care a fost mort timp de 45 de minute. Ce...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Când se dă permisul de conducere înapoi? Lege nouă pentru șoferii din România
Scandal în lumea manelelor. S-au aruncat cuvinte grele și a fost necesară intervenția polițiștilor
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Ce rol joacă statul român în afacerile lui Gabi Bădălău? Cum a reușit să aibă...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Test de cultură generală. Ce obicei alimentar ciudat avea Charles Darwin?