Căldura s-ar putea scumpi cu până la 38% de la 1 ianuarie. Cât va costa întreținerea pentru o familie

Căldura s-ar putea scumpi cu până la 38% de la 1 ianuarie. Cât va costa întreținerea pentru o familie

Românii racordați la sistemul centralizat de încălzire ar putea plăti, de anul viitor, cu până la 38% mai mult pentru căldură dacă autoritățile nu vor interveni imediat cu modificări ale legislației, potrivit deputatului Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrii.

Șeful ANRE, Nicolae Havrileț, a admis că de anul viitor există riscul ca românii care sunt racordați la sistemul centralizat de încălzire să plătească mai mult pentru căldură cu 28-38% comparativ cu românii care au centrale termice de apartament, ca urmare a liberalizării pieței la energie, astfel creându-se o discriminare între cele două categorii de consumatori. Havrileț a adăugat că se lucrează la o ordonanță prin care se va elimina această discrepanță, iar astfel cei racordați la sistemul centralizat nu vor plăti mai mult pe gigacalorie față de cei care au centrale de apartament.

Departamentul pentru Energie a precizat luni într-un comunicat că prețurile plătite de consumatorii casnici pentru gazele naturale din producția internă vor rămâne neschimbate, la 1 ianuarie 2015, în raport cu nivelurile actuale.

„La 1 ianuarie, în mod normal prin liberalizarea prețurilor, centralele termice producătoare de apă caldă și căldură, gaze naturale, ar trebui să crească prețul ca urmare a acestui proces. Ori, ar însemna o discriminare între consumatorii casnici: adică, consumatorii care dețin o centrală termică ar fi discriminat de vecinul său care beneficiză de căldură de la sistemul centralizat. Acest lucru trebuie realizat imediat, mai ales că la noi liberalizarea a fost prelungită până în 2021. Fără o intervenție imediată, prețul va crește”, a spus luni deputatul Iulian Iancu, președintele Comisiei de Industrii.

Deputatul Iulian Iancu a precizat pentru gândul că în Comisia de Industrii se analizează un raport al ANRE care a solicitat Departamentului de Energie să intervină pentru a nu se crea o discriminare între consumatorii cu centrală de apartament și cei care sunt racordați la sistemul centralizat de încălzire. „În caz contrar va crește prețul pentru căldură pentru cei din sistemul centralizat cu 28,8-38,6% arată în raportul ANRE”, a declarat deputatul Iulian Iancu.

Radu Opaina, președintele Federației Asociației de Proprietari din România, a declarat pentru gândul că dacă de anul viitor căldura se va scumpi cu 38%, de la 1 ianuarie întreținerea pentru o familie de trei persoane care locuiește într-un apartament cu două camere va ajunge la aproape 450 de lei.

„În București, o familie de trei persoane într-un apartament de două camere, în condiții normale, are în prezent un cost total cu întreținere de 350 lei. Dacă punem în calcul o scumpire a căldurii cu 38%, acea familie va plăti la întreținere aproape 450 lei”, a declarat Radu Opaina.

Reacția Departamentului de energie

Departamentul de Energie a precizat luni că prețurile plătite de consumatorii casnici pentru gazele naturale din producția internă vor rămâne neschimbate, la 1 ianuarie 2015, în raport cu nivelurile actuale, potrivit unui comunicat al Departamentului de energie.

ANRE și unele companii private au cerut Departamentului pentru Energie să amâne cu cel puțin un an liberalizarea prețurilor pentru centralele de cogenerare care produc energie termică pentru populație și ca acestea să fie considerate, în ceea ce privește tarifele, consumatori casnici.

De asemenea, mai multe companii private solicită amânarea liberalizării prețurilor pentru consumatorii industriali, categorie din care fac parte și CET-urile.

„Departamentul pentru Energie analizează aceste solicitări și, la rândul său, a cerut astăzi (luni, n.r.) ANRE, instituția care monitorizează piața gazelor din România, date suplimentare care să demonstreze necesitatea amânării liberalizării”, a anunțat Departamentul pentru Energie, într-un comunicat.

Reprezentanții instituției apreciază că amânarea parțială sau totală a liberalizării pentru consumatorii industriali necesită o aprobare prealabilă a Comisiei Europene.

În luna septembrie ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a declarat că Guvernul va suspenda pe termen nedeterminat liberalizarea prețului gazelor naturale produse în România și destinate consumului populației și va prelungi cu cel puțin doi ani și jumătate dereglementarea pieței gazelor pentru companii.

„Problema suportabilității prețului gazelor de către populație devine îngrijorătoare. Pentru companii, liberalizarea este aproape de final conform calendarului, dar vrem să prelungim termenul. Suntem în momentul în care trebuie să începem să propunem măsuri”, a afirmat atunci Nicolescu, într-o conferință, potrivit Mediafax.

El preciza că sunt necesare astfel de măsuri, având în vedere că în ultimii doi ani salariul mediu pe economie a scăzut, în timp ce prețul final la gaze naturale a crescut cu 16%.

Departamentul pentru Energie a propus Comisiei Europene să accepte amânarea cu doi ani și jumătate a calendarului de liberalizare a prețului gazelor pentru populație, precum și menținerea, până cel puțin la 1 iulie 2016, a prețului actual al gazelor produse intern.

Potrivit unor declarații anterioare ale ministrului pentru Energie, ultima discuție de la Comisia Europeană a avut un rezultat bun, chiar dacă nu s-a ajuns încă la o concluzie, adăugând că în cele din urmă România ar putea ajunge la Curtea Europeană de Justiție pentru a-și apăra poziția.
Calendarul de liberalizare presupune creșteri trimestriale ale prețului gazelor din producția internă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
UE a dat ordin. S-au interzis complet în România. Aparatele care dispar din 2025
Plecarea de pe loc și virajele, capcanele șoferilor pe șoselele cu zăpadă. Cum trebuie procedat
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...