Prima pagină » Știri externe » Cea mai mare ceremonie civilă de căsătorii gay din lume, la Rio de Janeiro

Cea mai mare ceremonie civilă de căsătorii gay din lume, la Rio de Janeiro

Cea mai mare ceremonie civilă de căsătorii gay din lume, la Rio de Janeiro
Cea mai mare ceremonie civilă de căsătorii gay din lume, la care au participat 160 de cupluri, a avut loc duminică, în orașul Rio de Janeiro, a anunțat serviciul de presă al guvernului brazilian, citat de AFP.

Ceremonia a fost oficiată într-un fost depozit din Rio de Janeiro, recent renovat, și a fost organizată de coordonatorii unui program guvernamental, intitulat „Fără homofobie”, precizează aceeași sursă.

Claùdio Nascimento, coordonatorul acestui program, a reamintit persoanelor prezente la eveniment că „această reușită națională s-a născut din inițiativa guvernului din statul Rio de Janeiro, după ce acesta a depus în 2008 la Curtea Supremă o cerere de recunoaștere a cuplurilor homosexuale”.

În 2011, cuplurile homosexuale au fost recunoscute de Curtea Supremă, care le-a garantat aceleași drepturi ca și cele acordate cuplurilor heterosexuale.

„De această dată, am mers și mai departe, cu această ceremonie de căsătorie civilă pentru persoanele de același sex și care a fost cea mai mare din lume”, a adăugat Claùdio Nascimento.

Cuplurile participante la eveniment provin din diverse orașe din statul brazilian Rio de Janeiro.

Ceremonia s-a desfășurat pe acordurile melodiei „Emociones”, interpretată de artistul travestit Jane di Castro, care s-a căsătorit la rândul lui cu partenerul său de viață, precizează cotidianul O Globo.

Aceasta a fost a cincea ceremonie de căsătorii civile gay organizată de statul brazilian, care a unit deja destinele a peste 500 de cupluri homosexuale. Obiectivul guvernului este de a garanta acest drept pentru persoanele gay, pe care anumite tribunale braziliene îl încalcă.

Aproximativ 40% din totalul crimelor și infracțiunilor comise în America de Sud asupra homosexualilor, travestiților și transsexualilor au loc în Brazilia.

Un proiect de lege care vizează pedepsirea homofobiei se lovește de mulți ani de rezistența exercitată de grupurile catolice și evangheliste din Parlamentul brazilian.

Citește și