„A fost primul scrutin electoral la care nimeni n-a acuzat elemente de fraudă”, a declarat ieri Victor Ponta în Parlament. El este însă contrazis de sutele de sesizări trimise la Ministerul de Interne de ONG-urile care au monitorizat alegerile. MAI a aplicat zeci de sancțiuni după ce a constat încălcări ale legii electorale. Însuși Liviu Dragnea a acuzat în primul tur ACL că a cumpărat voturile studenților din București. Un raport emis ieri de Centrul pentru Resurse Civice a constatat sute de astfel de încălcări.
Asociația Centrul pentru Resurse Civice (CRC), înființată în 2006, a monitorizat turul doi al alegerilor prezidențiale cu câteva sute de observatori în toată țara. La turul I, asociația a primit 250 de cereri de acreditare de la tineri care dorea să fie observatori în secțiile de votare, iar pentrul primul tur au primit suplimentar alte 450 de cereri. CRC a menționat că s-au emis 973 de acreditări pentru secțiile de vot din țară și străinătate.
„Acest număr nu reflectă, însă, numărul total de observatori prezenți pe teren în zilele de 2 și 16 noiembrie (o parte dintre aceștia au solicitat acreditarea ca observator independent în mai mult de un județ sau sector) și nici numărul de secții supravegheate (majoritatea au ales să observe o singură secție de vot, însă o parte au optat pentru funcționarea ca observator mobil, acoperind mai multe secții de vot apropiate)”, precizează CRC. Asociația a emis un raport preliminar pe baza a 200 de fișe de observații redactate de observatorii acreditați. În raportul final, CRC va contabiliza exact numărul total de observatori prezenți în secțiile de votare.
„Un aspect evident, dar pe care îl vom menționa totuși, este acela că județele cu un adevărat istoric de fraudă electorală au fost printre primele opțiuni consemnate în cererile de acreditare (Teleorman – 59 observatori, Olt- 31 observatori, Ilfov – 46 observatori, Contanța – 36 observatori etc.)”, se menționează într-un raport al CRC bazat pe raportările observatorilor.
Raportul preliminar al CRC arată că observatorii au consemnat suspiciuni consistente de încălcare a legislației electorale. Observatorii CRC au constat că în secțiile de votare s-a practicat turismul electoral – în 16% din secțiile de votare observate – și în 23 % din cazuri, primarul era prezent în secție. Au fost raportate și cazuri de manipulare a votului.
Redăm mai jos concluziile raportului preliminar al CRC:
„Indicii de turism electoral”.
Stabilirea cu certitudine a cazurilor de turism electoral este, desigur, dificilă, deoarece presupune ca observatorii să se poată deplasa fără restricții de la o secție de votare la alta. De asemenea, numai un număr foarte restrâns de observatori au fost organizați în echipe mobile care au monitorizat și împrejurimile secțiilor de votare. Cu toate acestea, indicii de turism electoral au fost semnalate în 16% din totalul secțiilor de votare observate. De cele mai multe ori, observatorii au raportat sosirea la secțiile de votare a unor grupuri mari de alegători din afara localității, uneori însoțiți de persoane care le îndrumau.
„Accesul neautorizat al administrației locale în secțiile de votare„
Prezența primarilor în secțiile de votare (pentru o perioadă mai lungă decât timpul necesar votării, iar în unele cazuri pe toată durata zilei alegerilor) sau la intrarea în secțiile de votare a fost semnalată la 23% din secțiile de votare observate; toate aceste cazuri au fost observate în mediul rural și în general în comunități mici, unde influența primarilor asupra cetățenilor este mai mare decât în zonele urbane. Observatorii au mai notat și faptul că un număr mare de alegători s-au adresat primarilor, fie ca să întrebe cu cine să voteze, fie ca să îi asigure că au votat potrivit indicațiilor acestora.
„Manipularea intenției de vot și influențarea alegătorilor prin diverse mijloace„
Pentru majoritatea secțiilor de votare observate în mediul rural, observatorii au exprimat îndoieli cu privire la legitimitatea asistenței oferite unor alegători în cabina de vot.
Potrivit legii, „alegătorul care, din motive temeinice, constatate de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, nu poate să voteze singur are dreptul să cheme în cabina de votare un însoţitor ales de el, pentru a-l ajuta. Acesta nu poate fi din rândul persoanelor acreditate, al membrilor biroului electoral al secţiei de votare sau al candidaţilor.” În fapt, observatorii au semnalat cazuri foarte frecvente în care persoanele care însoțesc alegătorii în vârstă în cabina de vot nu o fac pentru a-i ajuta să-și exprime opțiunea de vot proprie, ci votează efectiv în locul acestora.
De asemenea, s-au semnalat cazuri în care autoritățile locale, persoane influente din comunitate sau chiar membrii comisiei au încercat manipularea intenției de vot a alegătorilor. Un caz care trebuie menționat este acela al unei secții de votare din județul Olt, unde locuitorilor li s-au distribuit lemne de foc (ajutor din partea primăriei) chiar în curtea clădirii în care se afla secția de votare, în timpul votării, de către primar.
„Condiții improprii de observare„
Observatorii au raportat că activitatea lor a fost împiedicată prin diverse mijloace (de cele mai multe ori prin interzicerea accesului în secția de votare, prin împiedicarea observatorilor de a asista la unele etape ale procesului electoral sau prin refuzul președinților BESV de a le pune la dispoziție informații de interes public) în 25% din totalul secțiilor de votare observate. Toate aceste cazuri au coincis cu o atitudine ostilă din partea membrilor BESV față de observatori, iar unele au dus la situații foarte tensionate și la intimidarea, amenințarea și chiar agresarea fizică a observatorilor. De asemenea, mulți dintre președinții secțiilor de votare au refuzat să primească sesizări scrise din partea observatorilor, ceea ce potrivit legii constituie o contravenție. De aceea, considerăm că sunt necesare prevederi legale mai clare referitoare la drepturile și obligațiile observatorilor și o mai bună instruire a președinților BESV în acest sens.
Pe lângă aceste probleme, rapoartele de observare au mai menționat că un număr mare de secții de votare nu sunt accesibile persoanelor cu dizabilități, că alegătorii, în special în mediul rural, sunt insuficient familiarizați cu procedurile de votare și că unele dintre secțiile de votare s-au aglomerat excesiv în anumite perioade ale zilei. De asemenea, mulți observatori au menționat faptul că unii membri BESV care reprezentau partidele mai mici erau în fapt, în mod explicit și declarat, afiliați altor partide decât cele care i-au nominalizat” – SURSA: Raport preliminar al CRC
CITEȘTE AICI RAPORTUL INTEGRAL
Dacă Victor Ponta susține că nu s-au înregistrat fraude, numărul 2 din PSD, Liviu Dragnea, a afirmat atât la turul I, cât și după turul II că social-democrații au sesizat numeroase fraude electorale.
După primul tur, Liviu Dragnea acuza ACL de mită electorală. Dragnea acuza că studenții din București și-au vândut voturile pentru ACL.
„Sunt mulțumit că oamenii nu au fost speriați să vină la vot, indiferent de încercările de intimidare.(…) Vreau să spun că am o nemulțumire, pentru că acești oameni fără Dumnezeu și-au permis să manipuleze studenți și să-i convingă să-și vândă viitorul pe 30 de euro. S-au cumpărat voturi în Regie, în Grozăvești și în campusul studențesc din Iași. Noi am făcut sesizări de sâmbătă la poliție, având aceste informații. Nu știu daca au acționat, dar este o realitate”, a spus Dragnea.
„Vreau să fac un apel către tinerii studenți: să voteze așa cum cred ei. 30 de euro s-ar putea să fie o plată mult prea mică pentru un viitor pe care și l-ar putea distruge votând un anumit candidat, respectiv Klaus Iohannis”, a subliniat Dragnea citat de Antena 3.
De asemenea, după turul 2 Liviu Dragnea declara că PSD a făcut numeroase sesizări în care indica suspiciuni de fraudă electorală.
Au fugit cu urna de vot
La Colonești-Olt, în două secții de votare urnele cu voturi au fost sustrase. Observatorii au raportat că după închiderea scrutinului mai multe persoane au luat pur și simplu urnele de vot din secțiile 154 și 155 din Colonești le-au pus într-o mașină și au plecat. „Acest X6 a plecat cu voturile, cu observatorii lui Bulă, malaci de doi pe doi și un prăpădit de la ACL. Fără președinte, fără nimeni, doar ei! Să mai zic că nu au făcut procesul verbal?”, a scris pe Facebook unul dintre observatorii independenți din Colonești care a postat și o poză
Același observator a explicat că Biroul Electoral Județean a anulat voturile din cele două secții de vot. În plus, presa locală a relatat că procurorii investighează acest caz.
„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina au fost înregistrate în data de 17.11.2014 două plângeri penale având ca obiect comiterea infracțiunilor de Abuz în serviciu, faptă prevăzută de art. 297 alin. 1 C.pen și Falsificarea documentelor și evidențelor electorale, faptă prevăzută de art. 391 alin.l C.pen., constând în faptul că, președinții și vicepreședinții a două secții de votare de pe raza localității Colonești, jud.Olt, împreună cu membrii birourilor secțiilor de votare, ar fi părăsit secțiile de votare, deplasându-se la Primăria Colonești, anterior încheierii procesului electoral și fără a se consemna acel aspect în procesul-verbal privind rezultatul scrutinului, împrejurări pretins a fi constatate și de către organele de poliție”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina citat de Gazeta Oltului
Turism electoral cu microbuzul
Silviu Cârligeanu a fost observator în turul II al prezidențialelor în Sănduleni, Bacău. A relatat pe larg pe pagina lui de Facebook despre suspiciunile de turism electoral și posibile fraude. Acesta a povestit cum au fost aduși la vot alegătorii cu microbuzul:
„Dintr-o dată, pe la ora 9:20, aflându-mă în holul școlii cât să mă încălzesc puțin, observ cum intră un grup dubios de mare pentru ora aia, nefiind încă grupul așteptat de la biserică care în mod normal ar fi ajuns pe la ora 14. În secunda 1 am ieșit afară și, desigur, din fața școlii pleca un microbuz. Am reușit să-l fotografiez, dar în niciun caz să-i iau numărul. „Vine înapoi”, îmi spune cineva. Am așteptat 15 min, timp în care am văzut cum ieșeau deja din secția de votare și se adunau în fața porții, mai disciplinat decât în stația de autobuz.
Trec minutele, microbuzul apare. În acel moment am început să-l filmez, chiar de când era la distanță, iar când s-a oprit m-am îndreptat cu telefonul spre geamul șoferului și l-am întrebat „Ce căutați aici ? De ce aduceți oameni cu microbuzul ? Am sunat la poliție.”. Șoferul a avut grija să-și cenzureze fața, iar persoanele care coborau, dar și care vroiau să urce, au început să strige la mine. După câteva minute m-am dus în secție și i-am relatat totul președintelui de comisie, cu precizarea că vreau să fac o sesizare în scris. Dânsul mi-a oferit o coală de hârtie, iar în timp ce scriam, cam la 10 minute după toată scena de afară, apare domnul primar, Petrea Clopotaru, care mă roagă să nu mai depun sesizarea cu garanția că nu va mai circula niciun microbuz. Așa i-am spus că fac, cât să mă lase în pace”, a relatat Slivuiu Cârligeanu
„Se făcea schimb de buletine în secția de votare”
Denis Binișor a fost observatoare din partea Centrului pentru Resurse Civice de la secția de votare din localitatea Naipu, județul Giurgiu. În ziua alegerilor a relatat, pentru gândul, că a încercat să fie cât mai atentă în legătură cu modul în care s-au desfășurat alegerile și a constat o serie de nereguli.
„Erau persoane care veneau cu mai multe buletine și încercau să obțină mai multe buletine de vot în baza acelor cărți de identitate. Am sesizat verbal președintele secției de votare (…) Înclin să cred că unul dintre alegătorii care s-a prezentat mai de dimineață a introdus în urmă mult mai multe buletine pliate. În general erau destul de dese situațiile în care se făcea schimb de buletine în secția de votare”, ne-a spus femeia.
În opinia sa, cei din secția de votare i-ar fi avertizat pe cetățenii care încercau să fraudeze votul în legătură cu prezența observatorului.
„Îmi aduc aminte de încă o situație în care a venit un domn foarte hotărât. S-a dus către unul dintre cei din secția de votare, iar acesta i-a făcut semn discret cu un deget ridicat, ceva de genul > pentru că eram eu acolo. Altfel înclin să cred că folosea mai multe buletine și vota de mai multe ori”, a povestit Denis Binișor.
La un moment dat, văzând că nu există un sigiliu pe un geam, femeia a făcut o poză, fiind atenționată de membrii comisiei că nu are voie să facă acest lucru.
„În această poză nu apare absolut nimic altceva, nici membri ai comisiei, nici alegători, nici alte elemente legate de vot, ștampile, urne”, spune ea.
Lucrurile s-au rezolvat la fața locului, însă, după o oră, a apărut primarul, iar când femeia a propus să sune la BEJ Giurgiu pentru a lămuri incidentul legat de poza făcută înainte, primarul ar fi încercat să-i ia telefonul.
„Primarul a încercat să-mi smulgă telefonul de la ureche, timp în care efectiv trăgea de mine și de părul meu. Am fost plimbată dintr-o parte în alta a sălii. Am reușit totuși după vreo trei încercări să apelez 112 și a venit poliția”, a mai povestit observatorul.
50 de lei votul la Popești-Leordeni
Unul dintre observatorii Centrului pentru Resurse Civice a declarat pentru gândul că a văzut cum alegătorii de pe listele suplimentare din Popești-Leordeni au primit după vot câte 50 de lei. Acesta a relatat pentru gândul că, după ce a încercat să îi fotografieze pe cei care împărțeau banii, a fost amenințat.
Florin C. este observator pentru Centrul pentru Resurse Civice într-una din secțiile de votare din Popești Leordeni. El a povestit pentru gândul că a depistat persoane care plăteau alegătorii.
„Alegătorii erau aduși cu mașina. Grupuri de votanți coborau și, după ce votau, am văzut cum primeau. La colțul școlii, am văzut cum primeau bani. Apoi s-au mutat pe o altă stradă. Acolo se duceau majoritatea celor care votau pe liste suplimentare și își primeau banii. Am văzut cum un tip cu geacă albastră înmâna câte 50 de lei unui grup de 5 – 6 votanți. Am sunat la poliție. A venit un echipaj și am dat o declarație. Am fost amenințat pentru că încercam să îi pozez. Cel care mă amenința era așa-zisul Lăutaru, care face parte din clanul Sportivilor”, a declarat pentru gândul Florin C.
96 de infracțiuni constatate de MAI
Un număr de 96 de infracțiuni au fost constatate în turul doi al alegerilor prezidențiale, pentru care o persoană a fost reținută și alte 86 sunt cercetate, cele mai multe pentru fapte de corupere a alegătorilor și vot multiplu, a anunțat, luni, Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Potrivit purtătorului de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, duminică 16 noiembrie au fost înregistrate 124 de sesizări privind săvârșirea unor fapte penale.
„În urma verificărilor efectuate până în prezent, s-au constatat 96 de infracțiuni pentru care sunt cercetate 87 de persoane, una în stare de reținere. Cele mai multe dintre aceste persoane sunt cercetate pentru coruperea alegătorilor, pentru că au votat de două sau de mai multe ori și pentru violarea confidențialității votului. În toate cazurile, cercetările se fac sub coordonarea unităților de Parchet competente. Precizez că la alegerile din 2009, în cel de-al doilea tur de scrutin, s-au efectuat cercetări cu privire la 160 de persoane”, a spus Monica Dajbog.