A început ediția a patra a concursului de promovare a Poloniei pe Wikipedia. Cum poți câștiga un weekend la GdaÅ„sk

A început ediția a patra a concursului de promovare a Poloniei pe Wikipedia. Cum poți câștiga un weekend la GdaÅ„sk
Publicat: 26/11/2014, 11:50

Institutul Polonez din București și Wikipedia organizează, în perioada 25 noiembrie – 31 decembrie, ediția a patra a concursului „Polish Ro.Wikipedia”, ce își propune promovarea Poloniei în versiunea română a enciclopediei online, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Scopul concursului este încurajarea dezvoltării Wikipediei în limba română, care, în momentul de față, conține peste 250.000 de contribuții, și, în același timp, promovarea imaginii Poloniei. Datorită celor trei ediții anterioare ale concursului, desfășurate în 2012 și 2013, Wikipedia în limbă română s-a îmbogățit cu peste 600 de articole: create de la zero sau dezvoltate în mod considerabil.

La concurs pot lua parte toți vorbitorii de limba română. Se poate lucra, de asemenea, în echipe de câte două persoane. În concurs pot fi înscrise articole nou întocmite sau articole deja existente, completate sau corectate. Se admite și traducerea de articole din alte versiuni ale Wikipediei în alte limbi. Singura condiție este ca articolele înscrise în concurs să fie direct legate de Polonia, de exemplu, să aibă ca subiect personalități poloneze, cultura poloneză, știința, tradiția, istoria etc. și, în același timp, să fie redactate în conformitate cu regulile Wikipediei.

Concursul se va desfășura în perioada 25 noiembrie – 31 decembrie. Începând de marți, participanții la concurs se pot înscrie prin trimiterea numelui de utilizator Wikipedia și a adresei poștale printr-un e-mail la adresa [email protected]. Rezultatele concursului vor fi anunțate pe site-ul Institutului Polonez, pe 9 ianuarie 2015.

Participantul care va contribui în cea mai mare măsură la dezvoltarea articolelor legate de Polonia de pe Wikipedia, va crea cele mai multe articole noi și/sau va completa în mod semnificativ articolele deja existente va câștiga un weekend, în perioada aleasă, la un hotel din centrul orașului GdaÅ„sk și două bilete de avion către destinație.

Pentru articolele remarcabile vor fi acordate premii suplimentare: invitații la evenimentele culturale organizate de Institutul Polonez, cărți și albume, CD-uri cu muzică clasică și jazz.

Regulamentul concursului poate fi consultat pe pagina de internet a Institutului Polonez (www.culturapoloneza.ro).

Wikipedia este o enciclopedie generală, disponibilă pe internet sub licență liberă în 285 limbi, având conținut deschis tuturor, atât pentru utilizare, cât și pentru dezvoltare. Este dezvoltată prin colaborarea voluntară a unui mare număr de persoane și administrată de fundația non-profit Wikimedia.

Institutul Polonez din București este o unitate diplomatică, a cărei misiune este promovarea culturii poloneze în România și Republica Moldova, a cunoștințelor despre istoria și patrimoniul național, precum și încurajarea colaborării în domeniile culturii, educației, științei și vieții sociale.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată