Cosmonautul român Dumitru Prunariu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UBB

Cosmonautul român Dumitru Prunariu a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UBB
Publicat: 26/11/2014, 14:10

Titlul a fost acordat în urma propunerii formulate de reprezentanții Facultății de Știința și Ingineria Mediului din cadrul Universității Babeș-Bolyai, singura facultate de acest fel din țară care are toate cele trei niveluri educative, respectiv licență, masterat și doctorat.

Laudatio a fost prezentată de profesorul Alexandru Ozunu, decanul Facultății de Știința și Ingineria Mediului.

‘Acest titlu i-a fost decernat lui Dumitru Prunariu pentru implicarea în organizații naționale și internaționale, ca invitat permanent în cadrul celor mai importante manifestări internaționale care militează la nivel mondial pentru utilizarea pașnică a spațiului extraterestru. Domnul Dumitru-Dorin Prunariu s-a remarcat prin activitatea științifică și managerială în acest domeniu, iar grație domniei sale, România a devenit mai cunoscută în lume și parte a unor organisme de decizie în domeniu’, se arată în argumentația decernării titlului de DHC, făcută de Alexandru Ozunu.

Dumitru Prunariu a declarat, în discursul rostit în timpul ceremoniei de decernare a titlului, că următorul pas al omenirii în spațiu ar trebui să fie spre planeta Marte.

‘Deci, următorul pas al omenirii în spațiu va fi spre planeta Marte. Marte a fost dintotdeauna o inspirație pentru exploratori și oameni de știință. Misiunile robotice au găsit dovezi de existență a apei pe această planetă, dar existența vieții dincolo de Pământ rămâne încă un mister. (…) Există diferențe radicale între Marte și Pământ pe care vom începe de abia de acum încolo să le înțelegem. Dar un zbor spre Marte nu va putea fi realizat înainte de anul 2030’, a spus Prunariu.

Cosmonautul român a mai spus că el, personal, nu crede în înlocuirea totală a cosmonauților umani cu misiuni robotice, chiar dacă acestea sunt extrem de utile și eficiente.

‘Acele misiuni robotice sunt de mare importanță pentru explorarea inițială, pentru că roboții pot fi supuși unor solicitări mult mai mari decât oamenii. Însă roboții nu au ingeniozitate, flexibilitate, nu pot gândi, ei sunt programați să facă anumite lucruri fixe. Deci acolo unde este nevoie de a duce mai departe niște rezultate inițiale obținute de roboți este neapărat nevoie de oameni’, a spus Dumitru Prunariu.

Întrebat de jurnaliști când consideră că un cosmonaut român va mai putea ajunge în spațiu, Dumitru Prunariu a spus că acest lucru este greu de precizat.

‘Beneficiem de privilegiul de a fi membri plini ai Agenției Spațiale Europene, în cadrul căreia putem participa la următoarele faze de selecție pentru astronauți, dar când vor fi acestea nu este stabilit. Ultima selecție a avut loc în 2009, când, din 8.400 de candidați, au fost aleși 6, dintre care 3 au zburat în spațiul cosmic’, a precizat fostul cosmonaut.

Dumitru Dorin Prunariu, singurul român care a ajuns în spațiul cosmic, s-a născut la 27 septembrie 1952, la Brașov. A absolvit Facultatea de Aeronave a Institutului Politehnic din București (1976), în această perioadă fiind deja pilot sportiv în cadrul aerocluburilor din București și Brașov. A obținut mai târziu doctoratul în domeniul zborului spațial (1985). A beneficiat de o bursă în cadrul Institutului Internațional de Management în Aviație din Montreal (Canada, 1991), fiind primul român care a urmat cursurile institutului.

A urmat cursurile Școlii militare de ofițeri în rezervă pe care a absolvit-o în 1977. În aceeași perioadă a fost selecționat în cadrul grupului de candidați cosmonauți români pentru programul ‘Intercosmos’. În 1978 a devenit ofițer activ al Armatei Române.

Între anii 1978 și 1981 a participat la ultimele pregătiri pentru zboruri cosmice pilotate pe nave de tip ‘Soiuz’ și laboratoare speciale de tip ‘Saliut’, la Centrul de pregătire a cosmonauților ‘Iuri Gagarin’ de lângă Moscova. Echipajul din care făcea parte a fost desemnat pentru efectuarea primului zbor cosmic româno-sovietic.

Astfel, în seara zilei de 14 mai 1981, la ora 20,17 (ora Bucureștiului), a decolat în spațiul extraterestru cu nava ‘Soiuz 40’, care a efectuat joncțiunea cu complexul orbital ‘Saliut 6-Soiuz-T4’. Revenirea pe Pământ a avut loc la 22 mai 1981, zborul durând aproape opt zile, timp în care s-au derulat 22 de experimente științifice. În urma acestui zbor, Dumitru Prunariu a devenit primul cosmonaut român și al 103-lea cosmonaut din lume ajuns în spațiu.

Reîntors în țară, a fost, între anii 1981 și 1989, instructor-șef în cadrul Comandamentului aviației militare și profesor asociat la Facultatea de Aeronave din cadrul Institutului Politehnic din București. La 7 ianuarie 1990 a fost numit adjunct al ministrului Transporturilor și șef al Departamentului Aviației Civile, funcție deținută până în 16 iulie 1991. Din toamna anului 1991 a revenit în cadrul Comandamentului aviației militare. În anul 1992 a devenit membru în Biroul Permanent al Agenției Spațiale Române, iar din 1998 și până în 2004 a ocupat funcția de președinte al agenției.

Între anii 2005 și 2008 a fost președintele Consiliului de Administrație al Agenției Spațiale Române, iar din 2004 este președinte de onoare al ASR.

A fost, de asemenea, președinte al Comitetului pentru utilizarea pașnică a spațiului extra-atmosferic (COPUOS), între iunie 2010 — iunie 2012 și este este președinte de onoare al Agenției Spațiale Române (ROSA) și președintele Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (Association of Space Explorers — ASE), membru al Comisiei de astronautică și aeronautică a Secției de Științe Tehnice a Academiei Române, al Federației Aeronautice Internaționale; membru corespondent al Academiei Internaționale de Astronautică (din 1992); membru de onoare al Academiei Americano — Române de Arte și Științe înregistrată în California (SUA) (mai 2002).

În 1985 a fondat, împreună cu alți 24 de cosmonauți din 12 țări, ‘Asociația Exploratorilor Spațiului Cosmic’, care a devenit în 1993 membru observator al Comitetului ONU pentru utilizarea în scopuri pașnice a spațiului extraatmosferic.

În 1984 a fost decorat, de Societatea germană de astronautică, cu medalia ‘Hermann Oberth’ pentru merite în dezvoltarea cosmonauticii.

În anul 2000, a fost decorat de președintele României cu Ordinul național „Steaua României” în rang de Mare Ofițer. La 19 mai 2011, ministrul apărării naționale, Gabriel Oprea, i-a conferit Emblema ”Onoarea Armatei României”, în semn de înaltă apreciere pentru întreaga activitate și pentru merite deosebite care au contribuit la ridicarea prestigiului Armatei României. Este autor a numeroase articole de specialitate, comunicări științifice și al unor cărți scrise în colaborare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Cătălin Moroșanu se plânge de bullying. „Ți-ai luat bătaie, treaba ta”
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Babasha o ameninţă pe tânăra care a distribuit în mediul online imagini cu el in...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații